Audi S3 Sedan - informaţii, video şi galerie foto cu berlina de 300 de cai
Alături de noul A3 Sedan, Audi a dezvăluit la New York şi versiunea sportivă a berlinei compacte. Noul S3 Sedan vine cu 300 de cai putere şi 380 de Nm.
Aşa cum ne-a obişnuit, Audi nu putea lansa noul A3 Sedan fără a ne face cunoştinţă şi cu versiunea sportivă a acestuia. Este vorba despre S3 Sedan, un model cu reale calităţi sportive, care se alătură deja cunoscutelor modele S3 şi S3 Sportback.
Asemeni fraţilor săi de platformă, noul Audi S3 Sedan beneficiază de serviciile motorului TFSI de 2.0 litri, modificat pentru a livra o putere generoasă de 300 de cai şi un cuplu motor de 380 Nm. Resursele pot fi exploatate fie de o cutie manuală cu şase rapoarte, fie de una automată, S-Tronic, cu şapte trepte.
Pentru cei care aleg S-tronic, sprintul de la 0 la 100 de km/h se face în 4.9 secunde. Pentru cei care preferă să alterneze vitezele manual, timpul creşte la 5.3 secunde. În ambele situaţii însă, viteza maximă se opreşte la 250 de km/h.
Diferenţe între versiunea asistată de S-Tronic şi de cea manuală apar şi atunci când vorbim despre consum. Automata garantează un consum de 6.9 litri/100 de km în ciclu mediu, în vreme ce manuala se opreşte la 7 litri/100 km.
Noul S3 Sedan va ajunge pe piaţa din America de Nord abia la jumătatea lui 2014, însă în Europa debutul său va avea loc mult mai devreme, chiar la mijlocul acestui an.
via Audi
mai urat si mai slab performant decat CLA 45 AMG