Bugatti va lansa un nou model în 2016, dar acesta nu va fi Galibier
Reprezentanţii Bugatti au confirmat că vor lansa un model nou la finele lui 2015 sau la începutul lui 2016, dar au specificat că nu este vorba despre o versiune de serie a lui Galibier, titrează englezii de la Top Gear.
Bugatti Veyron va primi un înlocuitor abia la zece ani de la lansarea pe piaţă, titrează Top Gear. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei britanice, Walter de Silva, designerul şef al concernului Volkswagen, a declarat că lucrează la "o operă de artă" care va fi un nou model Bugatti, care va "redefini etaloanele din industrie". Designerul şef al concernului german a fost zgârcit în amănunte cu privire la numele modelului şi specificaţiile sale, dar a precizat că Bugatti a investit eforturi serioase în dezvoltarea tehnologiei de care va beneficia acesta şi a specificat că nu vorbim despre o versiune de serie a conceptului Galibier, modelul care va fi lansat în 2016, cel mai probabil, urmând să fie "mai mult decât un simplu înlocuitor al lui Veyron".
Bugatti a vândut 400 de unităţi Veyron. Mai sunt disponibile doar 50
Zvonurile anterioare anunţau o producţie limitată la 450 de unităţi şi păstrarea motorului W16 utilizat de Veyron şi de versiunile sale ulterioare. Spre deosebire de Veyron, succesorul său ar urma să beneficieze şi de un motor electric pentru a oferi un nivel superior al economiei de carburant şi al performanţelor. Sistemul hibrid rezultat ar oferi în jur de 1.500 CP şi ar ajuta modelul să atingă o viteză maximă de aproximativ 435 km/h.
Bugatti Veyron Jean Bugatti Edition, un nou model din seria Legends, vine la Frankfurt
Bugatti Veyron Grand Sport Blanc Noir, pus la vânzare pentru 1.99 milioane de dolari
Tehnologia hibridă ar putea să crească masa succesorului lui Veyron, model care era deja cunoscut pentru cele 1.888 kilograme trecute în fişa tehnică. Inginerii concernului german care deţine marca din Molsheim ar putea aplica numeroase materiale exotice la nivelul caroseriei şi a subansamblelor pentru a realiza o maşină aproape la fel de uşoară ca Veyron sau chiar mai uşoară decât aceasta în vederea estompării efectelor dinamice negative aduse de montarea unui sistem hibrid.
Bugatti Veyron Super Sport şi-a pierdut titlul Guinness pentru viteză