Jaguar investeşte în istorie: compania a cumpărat o colecţie de 543 de maşini britanice
Divizia de Operaţiuni Speciale de la Jaguar a făcut o achiziţie impresionantă, sub forma unei colecţii de 543 de vehicule clasice produse în Marea Britanie, dintre care 130 sunt Jaguar.
Jaguar mizează pe spiritul britanic al mărcii şi anunţă o achiziţie de 543 de vehicule clasice cu motivaţia de a-şi conserva moştenirea. Englezii de la Autocar au documentat achiziţia colecţiei lui Dr. James Hull, un multimilionar care a reuşit să strângă 543 de vehicule rare, dintre care 130 erau modele ale mărcii Jaguar, unul dintre ele fiind deţinut în trecut de Sir William Lyons, fondatorul Jaguar. Datele achiziţiei colecţiei sunt secrete, dar experţii din domeniu citaţi de Autocar anunţă o valoare situată între 25 şi de 30 milioane de lire sterline pentru toate vehiculele deţinute de Dr. James Hull.
Jaguar F-Type Coupe primeşte un suport de biciclete unicat pentru Tour de France
O parte dintre modelele Jaguar clasice achiziţionate de Divizia de Operaţiuni Speciale a mărcii ar putea să ajungă la muzeul companiei, localizat în Gaydon. Acest muzeu era propus de multă vreme de conducerea Jaguar şi avea rolul de a fi un veritabil centru al mărcii fondate de Sir William Lyons, care să denote rădăcinile britanice ale Jaguar de la primul până la cel mai recent model lansat. Aceste investiţii vin pentru a sublinia faptul că marca Jaguar nu şi-a pierdut nimic din caracter odată ce concernul Jaguar Land Rover a fost achiziţionat de indienii de la Tata Motors, după cum au mai dovedit englezii prin investiţii majore în Regatul Unit, nu în India, pentru dezvoltarea viitoarelor motoare şi modele pe care le vor folosi.
Printre piesele de excepţie ale colecţiei achiziţionate de Divizia de Operaţiuni Speciale de la Jaguar se numără un Austin interbelic folosit de Winston Churchill, un Bentley deţinut de Elton John, o colecţie vastă de ale primelor exemplare Land Rover şi Range Rover precum şi o bază generoasă de modele Jaguar. Între cele 130 de modele Jaguar se numără un XK120 cu caroserie din aliaj, modele de competiţie precum C-Type şi D-Type, un XKSS şi un SS100, precum şi o serie de E-Type-uri din primul lot fabricat.
Jaguar XE, rivalul lui BMW Seria 3, va fi prezentat în 8 septembrie
Via Autocar | Foto: James Mann, Classic & Sports Car