FBI se teme că maşinile autonome ar putea fi folosite ca arme letale de către infractori
Un raport al FBI obţinut de The Guardian arată temerile organismului american privind maşinile autonome, care ar putea fi folosite de răufăcători în diverite moduri pentru a provoca pagube umane şi materiale.
O analiză internă a Biroului Federal de Investigaţii din SUA, cunoscut sub acronimul FBI, a ajuns pe mâinile jurnaliştilor de la The Guardian, care au publicat rezultatele sale. Americanii se tem de impactul pe care l-ar putea avea vehiculele autonome asupra infracţiunilor care au loc în SUA, lipsa necesităţii menţinerii atenţiei la drum şi a mâinilor pe volan putând să dea naştere unor noi tipuri de infracţiuni şi să revoluţioneze urmăririle în favoarea infractorilor, care ar putea să tragă cu uşurinţă în poliţişti dacă nu trebuie să se concentreze la drum. În plus, vehiculele autonome ar putea fi folosite drept maşini capcană, din moment ce ar fi capabile să fie programate să fie conduse până la un anumit punct fără ca şoferul să intervină.
Google: "Maşinile noastre autonome au cumulat peste 480.000 kilometri fără accidente"
Analiştii de la FBI spun că maşinile autonome ar putea fi mai uşor de monitorizat decât vehiculele actuale, iar suspencţii ar putea fi opriţi de la distanţă prin dezactivarea vehiculului, dacă va fi necesar acest lucru. Această manevră ar fi rezervată autorităţile competente, care ar putea să beneficieze de sistem avansate de comunicare cu vehiculele respective, capabile să le transmită noi ordine maşinilor care se vor putea conduce singure. Estimările interne ale FBI-ului arată că maşinile autonome ar putea primi aprobarea congresului pentru a fi folosite pe şoselele americane în termen de 5-7 ani.
Studiu: Maşinile nu vor mai avea volan, pedale şi claxon în 2035
Specialiştii de la FBI spun că vehiculele autonome vor avea nevoie de anumite optimizări software pentru realizarea anumite manevre, cum ar fi întoarcerea din trei mişcări, în care ar putea să încurce serviciile de urgenţă echipate cu girofar şi sirenă prin răspunsul dificil şi reacţiile neobişnuite la întâlnirea cu acestea.
Experţii MIT: "Un accident cu maşina Google ar putea închide întregul program"
Via TheGuardian