BMW 518d şi 520d primesc mai mulţi cai putere datorită unei motorizări 2.0 diesel actualizate
BMW a introdus o motorizare 2.0 diesel actualizată în gama Seria 5, aceasta înlocuind motoarele care veneau în oferta pentru 518d şi 520d, indiferent de caroseria şi transmisia aleasă. Acestea sunt deja disponibile pe piaţă, dar vor fi expuse public şi la Salonul Auto de la Paris.
BMW a anunţat înlocuirea a două motorizări din gama Seria 5 cu versiuni îmbunătăţite. Vorbim despre unităţile diesel ale lui 518d şi 520d, care beneficiază acum de motoare TwinPower Turbo, fiecare dintre ele primind 6 CP în plus datorită motorizărilor actualizate. În urma schimbării de motorizare, 518d asigură acum 150 CP şi 360 Nm, în timp ce 520d promite 190 CP şi 400 Nm. Ambele versiuni actualizate ale lui 518d şi 520d sunt mai rapide de la 0 la 100 km/h cu 0.2 secunde faţă de predecesoarele lor şi beneficiază de un consum mixt redus cu 0.4 litri la sută. Emisiile de CO2 au scăzut şi ele cu 10 grame pe kilometru în regim mixt.
Motorizarea diesel nouă introdusă pe cele două versiuni ale lui Seria 5 face parte din noua familie modulară a concernului BMW Group şi prezintă numeroase optimizări pentru reducerea frecărilor interioare şi a pierderilor de energie. Cei de la BMW spun că unitatea cea nouă este mai silenţioasă decât cea pe care o înlocuieşte şi prezintă o eficienţă termică îmbunătăţită folosind programe computerizate de evaluare a fluxului de gaze în raport cu temperatura motorului. Întreg sistemul de răcire a fost regândit pentru ca motorul să atingă mai repede temperatura de funcţionare, pentru a permite cuplarea mai rapidă a funcţiei Start-Stop în mediul urban şi rularea în condiţii cât mai economice.
BMW 518d Sedan accelerează de la 0 la 100 km/h în 9.4 secunde datorită noului motor, în timp ce fratele său mai mare, 520d Sedan, are nevoie de numai 7.7 secunde pentru acelaşi sprint. Versiunile Touring ale celor două modele au nevoie de 9.8, respectiv 8.0 secunde pentru demarajul până la 100 km/h. Motorizare lui 520d este disponibilă şi în versiune cu tracţiune integrală, în cazul acesteia fiind anunţat un timp 0-100 km/h de 7.9 secunde. Consumul lui 518d este de 4.3 litri în regim mixt, respectiv tot de 4.3 litri la sută pentru 520d. Versiunea cu xDrive a lui 520d Sedan, echipată în standard cu transmisie Steptronic cu opt trepte, anunţă un consum mixt situat între 4.7 şi 5.1 litri la sută.
Via BMW
noutarea este pe piata in germania din vara .la fel si x318d 4x2 110kw motorul de 150 cp nu este twin power