Episodul 3: Primul impact vizual cu exteriorul si interiorul lui Polo BlueMotion
Automarket a luat deja contact cu Polo BlueMotion. In Episodul 3 veti putea citi primele impresii vizuale.
Weekend-ul acesta Polo BlueMotion a intrat pentru prima oara in contact cu echipa Automarket. Micul hatchback ecologic a fixat deja cateva prime impresii pozitive dar ca orice model, a lasat loc si de comentarii.
In episodul de astazi vom vorbi putin despre cum te simti la volanul unui automobil ecologic dar si primele observatii asupra designului interior si exterior.
Asa cum probabil v-ati dat seama, Volkswagen a folosit in cazul lui Polo un kit aerodinamic menit sa imbunatateasca coeficientul aerodinamic. Trebuie sa o spunem sincer ca designul actualului Polo, versiunea "banala" intalnita atat de des pe strazile noastre, este plictisitor si nu spune nimic. Masina este putin lipsita de personalitate, defect pe care nemtii au incercat sa il repare in cadrul versiunii ecologice.
Se pare ca au reusit, Polo BlueMotion fiind mult mai atragator, de acest lucru dandu-si seama si cei cativa trecatori care au intors capul dupa "exemplarul neobisnuit". Intr-adevar nu te poti astepta la aceeasi senzatie pe care o traiesti la bordul unui Passat Coupe sau a unui BMW X6, dar prezenta unui BlueMotion pe strazile romanesti este chiar una insolita.
In ce consta noua fata pe care Volkswagen a transpus-o noii versiuni? Aspectul frontal poarta o nota aparte multumita grilei simplificate, vopsitea in culoarea caroseriei, si a extensiilor care apar sub spoilerul fata. Pragurile laterale si eleronul posterior fixat in partea superioara a hayon-ului sunt celelalte detalii care intregesc aspectul primului membru al gamei BlueMotion. Potrivit inginerilor Volkswagen, un consum redus poate fi obtinut nu numai prin reducerea capacitatii motoarelor ci si prin elemente aerodinamice care usureaza curgerea aerului.
O alta modificare exterioara cu rol aerodinamic dar si estetic este garda la sol, coborata cu cativa milimetri. Volkswagen a reusit sa modifice astfel coeficientul aerodinamic de la 0.32 la 0.30.
Sa trecem insa si la interior si la senzatia pe care ti-o ofera Polo BlueMotion odata ce te-ai asezat pe scaunul soferului. In primul rand te imaginezi intr-o masina care desi nu va schimba lumea va duce la imbunatatirea ei. Aceasta impresie te face sa te simti bine, sa te simti superiori tuturor celor care isi etaleaza cu nonsalanta caii putere si emisiile de noxe.
In al doilea rand te simti superior pentru ca te afli intr-o masina care promite drumuri cat mai rare la benzinarie. In al treilea rand, stai si te gandesti ca daca Oprescu vine cu o taxa ca cea impusa in Londra tu si motociclistii veti fi cei mai fericiti oameni din Bucuresti.
Impresia de superioritate este insa estompata treptat pe masura ce observi micile minusuri ale versiunii ecologice. Cum era de asteptat, Polo preia liniile monotone ale designului interior Volkswagen. Nimic nou, aceeasi plansa de bord simpla, cu linii drepte, utila soferului si nimic mai mult.
Calitatea materialelor folosite lasa mult de dorit si iti dau impresia ca te afli intr-o masina ieftina. Apoi stai si te gandesti ca Volkswagen a vrut sa simplifice procesul de productie si implicit resursele folosite pe tot parcursul acestuia, si te "consolezi" cu gandul ca e inca un lucru gandit pentru binele omenirii.
Te mai inviorezi insa putin cand "aprinzi lumina" si regasesti aspectul placut al afisajului, usor de citit, in culori calde care nu te obosesc.
Echiparea versiunii care a intrat in mainile noastre este destul de sumara, Polo BlueMotion impresionand doar prin sistemul audio cu Radio CD si MP3 capabil de o fidelitate crescuta chiar si la volum mare. Aerul conditionat manual, cu patru trepte de ventilatie face fata cu brio arsitei din aceasta perioada desi devine putin cam "guraliv" atunci cand este fortat.
De comenzi pe volan nici nu poate fi vorba si sincer nu e un "must" la orice masina dar lipsa proiectoarelor de ceata a fost practic o lovitura neasteptata. Ne gandim apoi ca o masa scazuta reprezinta si un consum scazut, asa ca totul "se explica".
Inchiderea centralizata si oglinzile electrice incalzite mai salveaza insa Polo BlueMotion la capitolul echipare.
Desi pare putin rudimentar la interior, Polo BlueMotion recupereaza prin accesoriile exterioare care modifica complet aerodinamica si contribuie la un consum scazut. Practic Polo BlueMotion este o masina normala in care te vei simti insa o persoana mai buna.
Ramaneti pe Automarket pentru a citi primele impresii de la volanul hatchback-ului ecologic si pentru a privi prima galerie foto intr-un cadru natural pe masura pretentiilor BlueMotion
oribil, parca aduce aminte de raposatul lupo TDI 3L