Bentley nu va oferi un diesel în anii următori
Oficialii Bentley au anunţat că nu vor oferi prea curând un model echipat cu un motor diesel deoarece nu există cerere pentru o asemenea versiune.
Englezii de la Bentley au anunţat că nu vor echipa niciunul din modelele lor cu un motor diesel. În trecut, oficialii mărcii din Crewe au recunoscut că au expermentat câteva motoare diesel şi că au fost impresionaţi de performanţele acestora. Problema principală legată de aceste motorizări este că pieţele din Statele Unite ale Americii şi Japonia nu apreciează motorizările diesel, iar piaţa din China nu este nici ea o mare consumatoare de diesel-uri. Cele trei pieţe sunt cele mai mari consumatoare de Bentley din lume, iar constructorul britanic de automobile de lux trebuie să producă ceea ce îşi doresc clienţii.
Odată cu acest anunţ, şeful departamentului de dezvoltare al motoarelor din cadrul Bentley a declarat că implementarea unui diesel ar duce la creşterea semnificativă a costurilor pentru a respecta normele Euro 6. Din moment ce Bentley se plânge de costurile de dezvoltare, nu putem să nu ne întrebăm ce zarvă s-a creat în ograda altor producători, mai puţin potenţi din punct de vedere financiar. Pe de altă parte, producătorii respectivi nu au de a face cu o unitate V8 de 6.75 litri, lucru care le înlesneşte sarcina atunci când vine vorba de reducerea emisiilor de CO2.
Noul Continental GT va putea fi echipat fie cu un motor W12 twin-turbo de 6.0 litri, fie cu un motor V8. Motorul W12 a primit un soft de management mai dezvoltat, iar frecările de la interiorul propulsorului au fost reduse semnificativ. Graţie acestor modificări, motorul este mai puternic, mai economic şi oferă un cuplu sporit. Viitorul motor V8 din gama Bentley are o cilindree de 4.0 litri şi va fi supraalimentat. Propulsorul V8 debutează odată cu noul Continental în luna martie şi va beneficia în continuare de tracţiune integrală.
Via | Autocar
Pai daca ar mai pune si pe asta TDI-uri ar fi jale mare in grupul VAG. Toti ghertoii cu ceafa lata si cu ticourile mulate pe burdihane care in prezent cumpara "haudli" diesel pentru ca pe benzina consuma si ei oricum "n-are" bani nici macar de cauciucuri de iarna, ar coti-o pe Bentley manca-v-as! Si uite-asa ar ajunge toti nespalatii sa conduca masini de care are regina Angliei. Ia ganditi-va cum s-ar da jos da cocalaru' in trening si in pantofi dintr-un Bentley alb cu numarul de in matriculare B -000 PLM ?!!!