Ancheta NHTSA: Un Volt a luat foc la trei săptămâni după crashtest
Cei de la NHTSA au anunţat că vor demara o anchetă în cazul tuturor vehiculelor electrice după ce un Chevrolet Volt testat anterior a luat foc în parcarea instituţiei la mai bine de trei săptămâni după ce a fost testat.
Oficialii NHTSA au anunţat că au început o anchetă legată de bateriile vehiculelor electrice, concentrată pe acumulatorii litiu-ion. Totul a început în luna iunie 2011, când un Chevrolet Volt testat de NHTSA pe 12 martie a luat foc în parcarea centrului de teste din Wisconsin. Incendiul a fost atât de sever, încât Volt-ul a ars în întregime, iar automobilele de lângă el au fost şi ele afectate de flăcări. În timp ce oficialii NHTSA discută cu toţi producătorii de vehicule electrice în privinţa eventualelor riscuri de incendiu descoperite intern, cei de la General Motors spun că că procedurile de siguranţă nu au fost respectate la testul din mai.
"Înainte de toate, vreau să clarific un aspect: Volt este o maşină sigură. Lucrăm cu NHTSA pentru clarificarea acestei investigaţii. Cu toate datele disponibile până acum, cei de la NHTSA au declarat că nu există un risc de incendiu mai mare cu Volt decât există cu un automobil convenţional, alimentat doar cu combustibili fosili. Protocoalele de siguranţă pentru vehiculele electrice sunt, cu siguranţă, o problemă a industriei. La GM, noi avem protocoale de siguranţă pentru a dezactiva bateria unui vehicul electric în urma unui accident grav. Lucrăm cu alţi constructori de automobile, operatori ai vehiculelor de tractare, reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă şi organizaţii axate pe casarea şi dezmembrarea automobilelor uzate pentru a stabili un set de protocoale valabile la nivel de industrie", a declarat Jim Federico, inginer şef pentru dezvoltarea vehiculelor electrice în cadrul General Motors.
Cei de la GM au replicat incidentul înregistrat de NHTSA, dar nu au reuşit să obţină acelaşi rezultat. Reprezentanţii corporaţiei spun că procedurile de siguranţă urmate de ei au prevenit apariţia unui incendiu la nivelul acumulatorilor. Până în prezent, nu a existat niciun alt incident legat de Chevrolet Volt şi bateriile sale.
Via | Carscoop
Daca mai trebuia, ni se confirma inca odata ca treaba facuta de japonezi nu se compara cu cea facuta de americani. De fapt comparatia cu Nissan Leaf e de-a dreptul jignitoare.