Altea devine mai sportiv
Sigla FR a celor de la Seat isi face loc pe caroseria lui Altea, odata cu lansarea noii versiuni sportive a modelului spaniol.
Seat reuseste sa se mentina pe aceeasi pozitie de atac in clasa sportivelor de familie prin lansarea unei noi versiuni a modelului Altea.
Oferita initial in compania unui puternic motor diesel TDI care produce 170 CP si 350 Nm, Altea FR va avea un pret competitiv, comparabil cu cel al “dusmanilor” Focus C-Max si Peugeot 307. In plus, luna iunie va aduce o imbunatatire din punctul de vedere al motorizarii, odata cu aparitia unui motor pe benzina care produce 200 de cai putere.
Pachetul standard contine o multime de elemente interesante (clima bi-zona, sase airbag-uri, ESP, transmisie cu sase trepte, suspensie sport, geamuri electrice, tetiere active si filtru de particule), iar privit din afara, noul Altea FR este usor de distins de versiunea normala. Astfel, pe langa atuurile deja recunoscute ale lui Altea, pachetul FR aduce in plus elemente sportive de design care comunica foarte clar personalitatea dinamica a noioi masini. Pe langa spoilerele redesenate, exista acum doua tevi de esapament cromate, jante de 17 inch, oglinzi laterale argintii si, evident, sigla “FR”.