Alfa Romeo Giulia continuă să se lase așteptată: s-au aflat motorizările diesel și benzină, însă debutul e departe
Alfa Romeo va oferi noul Giulia alături de un motor turbo pe benzină, dar și alături de un Multijet de 2.2 litri, capabil să ofere până la 210 cai putere.
După ce a aprins spiritele în vara anului trecut, odată cu lansarea versiunii de top Quadrifoglio Verde, Alfa Romeo Giulia a intrat într-un con de umbră, creat și de amânarea constantă a datei de lansare și a celorlalte opțiuni de motorizare. Italienii promit să readucă în atenția tuturor modelul care va rivaliza cu BMW Seria 3 și Audi A4 odată cu anunțarea celorlalte propulsoare, mai cuminți, care vor echipa sedanul.
Potrivit AutomotiveNews, Alfa Romeo Giulia va debuta alături de noile sale versiuni în cadrul Salonului Auto de la Geneva, programat să își deschidă porțile în prima zi a lunii martie. Pe lista de motorizări se află o unitate pe benzină de 2.0 litri, care va fi declinată în mai multe versiuni de putere: 180, 250 și 330 de cai.
Va fi echipată cu injecție directă, va avea patru cilindri, va fi turbo și va beneficia de cel mai nou sistem variabil al valvelor, deținut de Grupul FCA. Acest motor va fi disponibil și pe piața din Statele Unite, acolo unde Giulia promite să readucă brandului italian gloria de altădată.
Pentru publicul european, care preferă dieselul, Alfa Romeo a pregătit mai multe versiuni de putere ale unității cu patru cilindri, de 2.2 litri. Va exista o alternativă extrem de economică, cu 135 de cai putere, urmată de altele de 180 și 210 cai.
Bineînțeles, există și deja anunțata versiune de top Quadrifoglio Verde, echipată cu un motor V6 cu două turbine, care dezvoltă 510 CP (mai mulți decât Mercedes C63 AMG) și o ajută să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 3.9 secunde (mai rapid decât M3).
Unitățile diesel și cea instalată pe Quadrifoglio Verde vor intra în producție la sfârșitul lunii martie, urmând să fie disponibile pe mult așteptatul Giulia în vara acestui an. Cei care se gândeau deja la motorizările pe benzină trebuie să aștepte a doua jumătate a acestui an, ele urmând să fie introduse spre sfârșitul lui 2016.
via automotivenews (înreg.)
Marchione asta ne da lectii in ale minciunii tuturor.Apare Giulia ad calendas graecas.