WRC: Citroen a ridiculizat Ford în clasamentul victoriilor în probele speciale

Publicat marţi, 21.09.2010 14:23 de Daniel Popescu

Citroen a obţinut de peste patru ori mai multe victorii decât Ford în probele speciale desfăşurate în sezonul 2010 al Campionatului Mondial de Raliuri.

Citroen WRC se îndreaptă cu paşi mari spre un nou titlu la constructori în Campionatul Mondial de Raliuri, întrucât are un avans de 95 de puncte comparativ cu rivalii de la Ford cu numai trei etape înainte de final.

Totuşi, diferenţa de valoare din acest sezon între cei doi constructori prezenţi în WRC este şi mai evidentă dacă sunt luate în calcul şi rezultatele din fiecare probă specială din acest sezon. La acest capitol, Citroen îşi ridiculizează rivalii de la Ford, întrucât a obţinut 162 de victorii comparativ cu cele 37 înregistrate de Ford, adică de peste patru ori mai mult.

Una dintre explicaţii este furnizată însă şi de liniile de piloţi aliate la start, Citroen mizând în acest sens pe doi campioni mondial (Sebastien Loeb şi Petter Solberg), la care se adaugă şi talentatul Sebastien Ogier. Între timp, cei de la Ford nu pot spera la victorii decât din partea celor doi piloţi ai echipei de uzină, Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala.

Astfel, în clasamentul piloţilor cu cele mai multe victorii în probele speciale, lider detaşat este Sebastien Loeb cu 71 de victorii, urmat de Petter Solberg cu 40, chiar dacă norvegianul concurează ca pilot privat. Locul trei este adjudecat de Sebastien Ogier, autor a 34 de victorii în problele speciale, în timp ce Latvala l-a învins pe coechipierul său Hirvonen cu 19 la 16. Tot 16 victorii a obţinut şi Dani Sordo, al cărui viitor la Citroen este însă incert.

Iată clasamentele complete în funcţie de numărul de victorii obţinute în probele speciale în 2010 până la Raliul Japoniei inclusiv:

 Pilot  Victorii
 Sebastien Loeb
 71
 Petter Solberg
 40
 Sebastien Ogier
 34
 Jari Matti Latvala
 19
 Dani Sordo
 16
 Mikko Hirvonen
 16
 Henning Solberg
 1
 Federico Villagra
 1
 Kimi Raikkonen
 1

 

 Constructor  Victorii
 Citroen  162
 Ford  37