Whitmarsh nu se simte afectat de criticile din presă

Publicat vineri, 29.03.2013 12:29 de Daniel Popescu

Martin Whitmarsh afirmă că este relaxat în privinţa criticilor venite din presă după startul modest de sezon al celor de la McLaren.

Strategia McLaren de a utiliza în acest sezon un monopost radical diferit de cel de anul trecut în ciuda schimbărilor minore de regulament a adus echipa în ipostaza de a câştiga doar patru puncte în primele două curse din Australia şi Malaysia.

Şeful Martin Whitmarsh a fost asupru criticat pentru această decizie, existând chiar speculaţii despre o posibilă înlocuire a sa, însă britanicul susţine că nu este afectat de situaţie şi că totul a plecat de la refuzul de a nominaliza persoanele vinovate.

"Sunt relaxat. Sunt pasionat de ceea ce fac şi nu-mi place când lucrurile nu merg cum trebuie, dar cu toţii avem o treabă de făcut şi nu mi-e ruşine să confrunt angajaţii.Oamenii încercau să obţină numele celor responsabili, dar nu acesta este stilul meu. Avem oameni motivaţi aici în piloţi şi ingineri", a declarat el pentru publicaţia ESPNF1.

În plus, Whitmarsh afirmă că în spatele uşilor închise nu ezită să critice inginerii pentru deciziile luate în privinţa dezvoltării monopostului şi crede că se bucura de respectul acestora.

"Sper şi cred că am ceva influenţă asupra celor mai mulţi oameni din organizaţie, pentru că ei respecta faptul că joc corect şi le spun ceea ce cred. În spatele uşilor închise sunt brutal de sincer", a adăugat el.

Via ESPNF1

  • Fan F1, sâmbătă, 30.03.2013 13:02

    Nici nu are de ce sa se simta amenintat, nu au pe altcineva mai bun, pilotul lor preferat le-a plecat, cel cu care nu s-au inteles este la o alta echipa, iar manageri buni nu prea cresc in copaci. Daca ne uitam si comparam rezultatele lui Whitmarsh cu cele ale lui Domenicalli se vede un numitor comun: nu au rezultate nici unul. Amandoi vorbesc mult, degeaba si pe langa in loc sa lucreze si sa-si vada de treaba lor.