Webber: "Am pierdut locul doi din vina mea"

Publicat luni, 27.06.2011 11:48 de Daniel Popescu

Mark Webber crede că la Valencia a făcut cea mai bună cursă din acest sezon, însă admite că o greşeală de strategie l-a determinat să piardă locul doi în faţa lui Fernando Alonso.

Mark Webber şi Fernando Alonso au oferit singurele momente palpitante în lupta pentru primele poziţii pe parcursul Marelui Premiu al Europei, iar cel care a avut câştig de cauză a fost pilotul Scuderiei Ferrari, care a terminat pe locul doi.

Webber ocupa această poziţie înainte de ultimul pitstop, însă decizia de a intra la boxe înaintea rivalului sau pentru a trece pe pneuri medium l-a costat trei puncte. Australianul admite că decizia pentru această strategie i-a aparţinut în totalitate, însă crede că a făcut cea mai bună cursă din acest sezon.

"Cred că ar fi trebuit să termin pe doi. Sincer să fiu, probabil a fost cea mai bună cursa a mea din acest an. A fost foarte echilibrat între noi trei şi am încercam să gestionez pneurile. Am fost foarte, foarte mulţumit de cum a decurs cursa şi, în principiu, a fost vina mea. Alonso ar fi urmat să iasă chiar după mine la pitstop şi nu am ştiut ce performanţe vor avea pneurile medium în turul de după ieşirea de la boxe. Acesta este riscul pe care am decis să-l iau şi am pierdut. A fost vina mea că am pierdut locul doi", a declarat pilotul echipei Red Bull al conferinţa de presă de după cursă.

În ciuda semieşecului, Webber este încrezător că este pe drumul cel bun şi crede că îşi va îmbunătăţi performanţele pe parcursul următoarelor curse.

"Cred că duminică am fost cel mai aproape (n.r - de Vettel) după o bună perioadă. Sunt din ce în ce mai bun şi este o diferenţă mică între aceşti băieţi. Sunt mulţumit de performanţă mea şi voi fi mai bun la următoarea cursă", a adăugat el. Chiar dacă are la dispoziţie acelaşi monopost ca şi Vettel, Webber nu a obţinut nicio victorie în acest sezon.

Via | FIA

  • VJohann, luni, 27.06.2011 16:45
    strategia

    cred ca strategia de a schimba mai repede pneurile lui webber cu uneloe de alta compozitie nu a fost a lui si a echipei , webber era gata sa fie primul dupa primul schimb si ce au zis cei de la RBR, asta si cu o masina mai slaba iese in fata ia sa ii dam alte cauciucuri mai putin performante si asa sigur nu iese in fata lui vettel, dar au pierdut si locul 2, webber dute la alta echipa, aici vei fi nr 2. apropo vine silverstone nu???, in rest numai bine