Vremea perturba testele BMW de la Valencia

Publicat miercuri, 20.02.2008 13:29 de Daniel Popescu

BMW Sauber sunt prezenti in aceasta saptamana la Valencia pentru o sesiune de teste de 3 zile. Totusi, echipa nu a reusit sa-si completeze programul din prima zi din cauza conditiilor meteo nefavorabile de pe circuitul spaniol.

Prin urmare, echipa germana a decis ca Nick Heidfeld si Robert Kubica sa verifice sistemele si sa colecteze informatii despre comportamentul pneurilor Bridgsetone pe pista umeda. De asemenea, echipa a exersat si opririle la boxe. Kubica a parcurs 6 tururi, in timp ce Heidfeld a completat 22 de tururi, insa cei doi piloti nu au fost cronometrati.

BMW-Sauber vor continua miercuri testele de la Valencia, fiind singura echipa care testeaza in aceasta saptamana pe acest circuit.