OFICIAL: Volkswagen va concura în WRC din 2013 cu Polo

Publicat vineri, 06.05.2011 10:39 de Daniel Popescu

Volkswagen a confirmat oficial că va concura în Campionatul Mondial de Raliuri începând din sezonul 2013 cu modelul Polo, care va fi testat în premieră la sfârşitul anului.

Constructorul german Volkswagen a pus capăt speculaţiilor care circulă în lumea sporturilor cu motor de câteva luni, după ce a confirmat în cadrul unei conferinţe de presă în Italia că va participa în Campionatul Mondial de Raliuri începând din sezonul 2013.

Obiectivul germanilor va fi titlul mondial cu modelul Polo WRC, care va fi dezvoltat şi testat până la sfârşitul acestui an.

"În trecut, am sărbătorit succesul sportiv în deşert, iar în 2009 am fost primul constructor care a câştigat Raliul Dakar cu un motor diesel. Dar pentru viitor v-am invitat să intrăm în Campionatul Mondial de Raliuri în 2013. Polo WRC va concura pentru prima oară în 2013 şi aşteptam cu nerăbdare să concurăm cu Citroen, Mini şi Ford", a declarat Ulrich Hackenberg, membru în consiliul de management al VW.

Proiectul Volkswagen pentru WRC se întinde pe o perioadă de cinci ani: primii doi ani sunt alocaţi dezvoltării modelului Polo WRC, înainte de participarea propriu-zisă în competiţie în sezoanele 2013, 2014 şi 2015.

"Vom fi capabili să testăm maşina până la sfârşitul anului. Avem o echipă excelentă în sporturile cu motor şi sunt foarte mândru de ea. Vom avea câteva evenimente cu Skoda Fabia S2000 pentru a antrena echipa şi pentru a întâlni oameni. Acesta este un proiect pe cinci ani pentru Volkswagen. Următorii doi sunt alocaţi dezvoltării maşinii şi motorului, apoi vom intra în WRC în 2013, 2014 şi 2015", a declarat Kris Nissen, directorul VW Motorsport.

Volkswagen nu a anunţat încă numele piloţilor care vor concura pentru echipa în 2013, însă unul dintre aceştia va fi aproape sigur Nasser al-Attiyah, triplu câştigător al Raliului Dakar cu VW. De altfel, germanii au anunţat că nu vor concura cu echipa de uzină în ediţia 2012 a Raliului Dakar, urmând ca modelul Touareg să fie prezent în competiţie doar pentru echipe private. Între timp, testele cu noul Polo ar putea fi realizate de Carlos Sainz, care a acceptat să rămână în cadrul echipei.

 

Via | Volkswagen

  • gigica, vineri, 06.05.2011 10:58

    Cand ma gandesc ca un Clio il face chiar daca a fost masina anului ma apuca rasu!!Sa vezi ce rusine ii va da in WRC clio,fiesta, citroenu

  • Neamtu, vineri, 06.05.2011 13:10
    Vw...

    ....ii va da clasa lui Clio,curind -asteapta putin.Nu dadu-si si tu alt exemplu,macar....

  • bmw, vineri, 06.05.2011 13:42

    hai sa nu mai vb de renault, gata, mi-e greata!!!

  • J. C., vineri, 06.05.2011 14:32
    felicitari VW!

    masina arata bine ade astept sa rupa specialele si poate ajunge peste ceva timp vriun "POLOnez" dinasta prin CNR

  • ADRIAN.LZ, vineri, 06.05.2011 17:14
    eroare

    Nasser al-Attiah nu este triplu castigator al Raliului Dakar. VW a castigat ultimele 3 editii dar cu 3 piloti diferiti- al-Attiah,Sainz, de Villiers

  • Bogdan, vineri, 06.05.2011 19:15
    Ce se mai aude despre Polo GT?

    ?

  • flavius, vineri, 06.05.2011 21:15
    Bravo lor

    Frumoasa initiativa si sper sa bata Clio,Fiesta si C3.

  • bogdan_lupu24, marţi, 17.05.2011 21:26

    misto d-abia astept sa-i vad pe cei de la VW in raliuri