Vettel a avut probleme la cutia de viteze în Canada

Publicat luni, 14.06.2010 16:28 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a dezvăluit ca a avut defecţiuni la cutia de viteze în timpul Marelui Premiu al Canada.

Red Bull Racing nu a fost scutită de probleme de fiabilitate nici în Marele Premiu al Canadei din acest weekend.

Pe lângă o strategie a pneurilor care s-a dovedit în cele din urmă greşită, Sebastian Vettel s-a confruntat cu defecţiuni ale cutiei de viteze în a doua parte a cursei, motiv pentru care a fost nevoit să încetinească ritmul şi să nu încerce să cucerească ultima poziţie a podiumului.

"Am avut o problemă la cutia de viteze pe la jumătatea cursei, ceea ce a însemnat că am fost nevoit să încetinesc. De asemenea, din cauza piloţilor întârziaţi, am pierdut şase secunde în favoarea lui Jenson Button nu numai două tururi, aşa că nu am fost capabil să lupt pentru podium", a declarat germanul în cadrul unui comunicat de presă al echipei Red Bull.

Defecţiunea tehnică a lui Vettel a survenit la numai câteva ore după ce coechipierul sau Mark Webber a suferit o problemă identică la monopost, fiind retrogradat cu 5 poziţii pe grila de start tocmai pentru înlocuirea acestei unităţi înaintea cursei.

Chiar dacă a terminat doar pe locul 4, iar McLaren a preluat conducerea în ambele clasamente, Vettel rămâne încrezător că Red Bull poate oferi o replică pe măsura în Marele Premiu al Europei de peste două săptămâni.

"Este bine că am obţinut aceste poziţii. Nu eram favoriţi, dar am avut o formă bună şi am surprins câteva persoane prin asta. Nu ne-am putut arăta adevărata forma în cursă, din cauza evenimentelor, dar este promiţător. Este o luptă strânsă în vârful clasamentului şi, aşa cum am văzut, lucrurile se pot schimba rapid. Nu exista niciun motiv de panică din partea noastră, avem un monopost foarte bun şi privim înainte spre Valencia", a adăugat el.

Via | Red Bull

  • Anonim, luni, 14.06.2010 17:01

    Vettel in fiecare cursa are probleme,ori nu vrea sa se recunoasca invins ori cei de la Red Bull nu ii dau o masina perfecta...

  • mad79, luni, 14.06.2010 23:43

    parca am mai auzit placa asta!!!!