Vergne: "Ricciardo pleacă cu un avantaj la Toro Rosso"
Jean-Eric Vergne consideră că Daniel Ricciardo va avea un avantaj asupra lui la Toro Rosso datorită faptului că australianul a concurat deja în 11 curse de Formula 1.
Toro Rosso va utiliza anul viitor o linie complet nouă de piloţi, după ce a renunţat la serviciile lui Sebastien Buemi şi Jaime Alguersuari în favoarea lui Jean-Eric Vergne şi Daniel Ricciardo.
Primul dintre ei se va afla în fata debutului său în Formula 1 după ce a testat în câteva sesiuni de antrenamente libere pentru Toro Rosso şi Red Bull, în timp ce Ricciardo a participat în 11 curse pentru Hispania în sezonul recent încheiat. Tocmai de aceea, Vergne anticipează ca australianul pleacă cu un avantaj.
"În Formula 1 ai un singur coechipier, aşa că trebuie să dai tot ce ai mai bun, să lucrezi împreună şi să faci cea mai bună treabă posibil. Avem stiluri similare de pilotaj şi ne înţelegem bine, iar asta va fi un factor pozitiv pentru anul viitor. Ricciardo ar putea avea un uşor avantaj în faţa mea la început, pentru că a parcurs 11 curse în acest an, dar vom vedea cum progresăm, pentru că avem testele de iarnă în faţa noastră înainte să începem să concurăm", a precizat el.
Pe de altă parte, Vergne a admis că debutul în Formula 1 va fi unul dificil, însă este încrezător că va fi capabil să progreseze rapid.
"Ştiu că am multe de învăţat şi sper să fac asta rapid. Sunt conştient că ar putea fi foarte greu, dar ştiu că în general învăţ şi mă adaptez rapid. Cu siguranţă asta a fost valabil în fiecare competiţie în care am concurat până acum. Formula 1 este diferită, mai dificilă decât toate celelalte, dar mă simt încrezător", a mai precizat el.
Via | Toro Rosso