Toyota, aproape de plecarea din Formula 1

Publicat luni, 27.10.2008 12:54 de Mircea Meșter

Sefii Toyota vor sa revina in Le Mans Series, aceasta mutare excluzand complet o continuare a activitatii din Formula 1.

Toyota ar putea parasi in viitorul apropiat Formula 1, compania japoneza urmand sa se concentreze pe Le Mans Series, o alta competitie bine vazuta in motorsportul mondial. Mutarea Toyota s-ar putea produce in conditiile in care forul mondial va accepta propunerea motorului unic in F1. Insa, chiar si daca ideea va fi abandonata, niponii analizeaza serios debutul implicarii lor in competitiile de anduranta cu prototipuri.

Ipoteza iesirii Toyota din marele Circ este intarita si de faptul ca, la cursa American Le Mans Series din Detroit, Toyota si-a trimis inginerii pentru a spiona comportamentul de cursa a viitorilor sai potentiali adversari.

Declaratiile oficialilor Toyota sunt si ele destul de pesimiste, decizia finala a sefilor niponi urmand sa tina, se pare, strict de buget: "Am dori sa revenim in Le Mans, insa ultimul cuvnat il vor avea de spus banii. In actualele conditii economice este exclus sa putem participa in paralel in Formula 1 si in Le Mans", spune Tadashi Yamashina, seful echipei de Formula 1 Toyota.