Toro Rosso: "Ne-am îndeplinit obiectivul pentru 2011"

Publicat joi, 30.06.2011 12:13 de Daniel Popescu

Toro Rosso consideră că şi-a îndeplinit deja obiectivul pentru sezonul 2011 şi anunţă că se va concentra pe dezvoltarea viitorului monopost după cursa de la Monza.

La începutul acestui sezon, Toro Rosso şi-a propus ca obiectiv să termine pe locul 8 în clasamentul constructorilor, cu alte cuvinte să devanseze o singură echipă tradiţională.

La finalul primelor şapte etape, cea de-a doua echipă deţinută de grupul Red Bull ocupă locul şapte în clasament, cu un avans de numai patru puncte în fata rivalilor de la Force India. În acest context, Giorgio Ascanelli, directorul tehnic al echipei, consideră că STR este pe drumul cel bun.

"Cred că suntem la nivelul la care te-ai aştepta din partea celei de-a noua echipe. Totuşi, obiectivul nostru pentru 2011 este să terminăm pe locul 8, iar în prezent suntem pe şapte. Suntem mulţumiţi, chiar dacă va fi dificil să ne menţinem pe această poziţie până la finalul sezonului. Dacă vom rămâne aici depinde de cât de bine muncim şi de un pic de noroc în privinţa performantelor rivalilor noştri şi cât de multe resurse vor continua să aloce pentru 2011", a declarat italianul.

Toro Rosso va introduce un nou update pentru cursa de la Silverstone, urmat de un pachet special pentru Monza, după care se va concentra integral pe sezonul 2012.

"Există dezvoltări imediate pentru STR6: vor fi câteva lucruri noi pentru Silverstone şi pentru următoarele curse. În plus, Marele Premiu al Italiei va aduce modificări la maşină, pentru că Monza este un circuit unic care are nevoie de o atenţie dedicată. După aceea va trebui să ne concentrăm pe STR7 sau nu vom avea o maşină pentru anul viitor", a mai precizat el.

Via | Toro Rosso