Suedia PS 5-7/21: Hirvonen a preluat conducerea

Publicat vineri, 12.02.2010 18:34 de Daniel Popescu

Mikko Hirvonen a preluat conducerea in Raliul Suediei si s-a distantat la peste 8 secunde in fata rivalului sau Sebastien Loeb.

Dupa primele trei probe speciale din aceasta dimineata, pilotii au avut de parcurs acelasi traseu in sens invers in cadrul Raliului Suediei, etapa inaugurala din sezonul 2010 al WRC.

Cu toate acestea, conditiile drumului au fost mult mai dificile ca urmare a faptului ca dupa prima trecere a pilotilor prin aceste zone gheata si zapada s-au dislocat.

Efectele s-au vazut imediat in clasamentul general, acolo unde Mikko Hirvonen s-a impus fara emotii in probleme speciale 5 si 7, reusind astfel sa-l detroneze pe Sebastien Loeb si sa preia conducerea. A sasea proba speciala a fost adjudecata de finlandezul Jari Matti Latvala, acesta completand astfel dominatia autoritara a celor de la BP Ford.

"Nu este nimic in neregula cu masina mea, este vorba despre conditiile de drum. Sunt o multime de santuri acoperite de zapada. Ma asteptam la asta si stiam ca nu am nicio sansa. Am incercat cat de mult am putut si mi-am asumat mai multe riscuri decat dimineata, dar timpii nu sunt atat de buni. Nu-mi plac aceste conditii", si-a justificat Loeb prestatia din aceasta dupa-amiaza.

A cincea proba speciala a adus si un incident mai putin obisnuit intre Petter Solberg si Matthew Wilson, cei doi avand parte de o coliziune dupa ce au pierdut in mod repetat controlul volanului.

GRONHOLM SI RAIKKONEN, PROBLEME IN PS 6

Conditiile dificile ale drumului au provocat probleme si in cea de-a sasea proba speciala, victimele fiind Marcus Gronholm si Kimi Raikkonen.

Pilotul echipei Stobart Ford a intarziat peste 12 minute dupa ce s-a oprit pe traseu in urma unor defectiuni la sistemul electric. El a revenit pe traseu si a finalizat proba speciala la 12 minute distanta de liderul Latvala. Intre timp, cu numai cativa kilometri inainte de linia de sosire, Raikkonen a ramas blocat intr-o gramada de zapada si a avut nevoie de peste 26 de minute pentru a reveni pe traseu, coborand pe locul 50 in clasamentul general dupa a saptea proba speciala a raliului.

In schimb, a saptea proba speciala a fost lipsita de incidente majore, insa i-a permis lui Hirvonen sa-si mareasca avansul in clasament in fata lui Loeb.

Iata clasamentul primilor 10 piloti din clasamentul general al Raliului Suediei dupa desfasuarea primelor 7 probe speciale:

 Loc  Pilot  Masina  Timp / Dif
 1  Mikko Hirvonen  Ford  1:06:27.8
 2  Sebastien Loeb  Citroen  8.4
 3  Dani Sordo  Citroen  12.2
 4  Jari Matti Latvala  Ford  31.6
 5  Sebastien Ogier  Citroen  1:10.2
 6  Henning Solberg  Ford  1:46.0
 7  Matthew Wilson  Ford  3:17.6
 8  Mads Ostberg  Subaru  3:17.9
 9  P-G Andresson  Skoda  4:02.3
 10  Janne Tuohino  Ford  5:09.0

 

Ziua de vineri se va incheia cu o proba speciala de numai 1.9 km ce va incepe la ora 21:00 si care se va desfasura pe acelasi traseu pe care a avut loc si prima proba speciala din Raliul Suediei.

  • McLaren, vineri, 12.02.2010 22:36
    gg

    Bravo Hirvo. Nu ca nu mi-ar place Leob. Da de dragul concurentei ar fi bine.

  • michelle_b, sâmbătă, 13.02.2010 13:09
    Kimi se "scoate" singur din zapada :)

    http://www.youtube.com/watch?v=56bCsqMLXWM&feature=sub