Solberg vrea să câştige Raliul Monte Carlo
Petter Solberg susţine că va lupta pentru victorie în Raliul Monte Carlo, prima etapă a sezonului 2011 din Intercontinental Rally Challenge.
Petter Solberg a confirmat la sfârşitul anului trecut că va concura în cea de-a 100-a ediţie a Raliului Monte Carlo, care va avea loc în a doua jumătate a acestei luni ca primă etapă a sezonului 2011 al competiţiei Intercontinetal Rally Challenge.
Norvegianul în vârstă de 36 de ani va urca la volanul unui Peugeot 207 Super 2000 pe care l-a mai pilotat de opt ori şi îşi propune să obţină victoria, mizând pe experienţa acumulată de-a lungul timpului în WRC.
"Cu siguranţă sunt mulţi piloţi care au mult mai multă experienţă în maşinile de tip Super 2000, în timp ce eu nu am deloc. Dar am multă experienţă în raliuri şi ştiu ce poate merge prost, aşa că sunt pregătit. La fel ca orice alt raliu pe care îl fac, mă voi gândi să forţez şi să câştig şi îmi voi alcătui un plan corespunzător pentru a reuşi asta. Îmi place foarte mult acest raliu, chiar dacă nu am obţinut întotdeauna cele mai bune rezultate", a declarat el.
Raliul Monte Carlo va avea loc în perioada 18-22 ianuarie şi va reuni la start un număr record de 120 de echipaje. Evenimentul va fi transmis în direct de postul de televiziune Eurosport.
Via | RallyBuzz