Solberg mizează pe un podium fără riscuri în Raliul Germaniei
Petter Solberg speră să ocupe un loc pe podium în Raliul Germaniei, însă susţine că nu îşi va asuma niciun risc pentru a realiza această performanţă.
Petter Solberg este încrezător că poate repeta performanţa din Raliul Bulgariei şi la sfârşitul acestei săptămâni în Germania.
Campionul mondial din sezonul 2003 a terminat pe locul trei etapa de la sud de Dunăre şi speră să continue în acelaşi mod, mai ales ca testele efectuate recent au fost pozitive, în ciuda ploilor torenţiale din regiune.
"Cu rezultatul grozav din Bulgaria încă în minte, vă pot asigura că motivaţia mea pentru un podium nu putea fi mai mare. Am avut un test bun luni, cu ploi torenţiale, iar acum avem setări bune atât pentru traseu umed, cât şi pentru traseu uscat. Dar chiar dacă sunt pregătit pentru o lupta mare în Germania, întotdeauna voi avea un mare respect pentru probele speciale după accidentul dion 2004. Fără riscuri", a declarat norvegianul în cadrul unui comunicat de presă.
Solberg face referire la ediţia din 2004 a Raliul Germaniei, când a suferit unul dintre cele mai importante accidente din carieră. Aflat la volanul unui Subaru Impreza, pilotul privat a pierdut controlul partii spate a maşinii şi a alunecat într-o râpă. În ciuda impactului sever, Solberg a reuşit să scape fără nicio zgârietură.
Via | Petter Solberg