Solberg îşi vinde maşina cu care concurează în Raliul Spaniei
Petter Solberg a dezvăluit că va vinde exemplarul Citroen C4 WRC cu care va concura în Raliul Spaniei pentru a-şi echilibra situaţia financiară.
Petter Solberg concurează ca pilot privat în sezonul 2010 al Campionatului Mondial de Raliuri, după ce a achiziţionat doua exemplare Citroen C4 WRC.
Norvegianul nu este însă lipsit de inerentele probleme financiare generate de lipsa sprijinului unei echipe, motiv pentru care a decis să vândă maşina cu care va evolua în acest weekend în Raliul Spaniei.
"Exemplarul C4 pe care îl voi pilota în Catalunya este de vânzare imediat după eveniment. Va fi reconstruit în totalitate şi pregătit pentru a fi cumpărat de cineva. Ar fi frumos dacă băieţii nu ar avea prea mult de muncit", a declarat el.
Referindu-se la situaţia să financiară pentru anul viitor, Solberg a mai precizat că a purtat o discuţie cu omul de afaceri american John Henry, implicat activ în mai multe sporturi prin intermediul companiei New England Sports Ventures. "L-am întâlnit când am fost la Ambasada Americană din Norvegia. Am avut o discuţie bună. Este un tip foarte interesant şi i-am spus ce facem noi în Campionatul Mondial de Raliuri, iar el a fost interesat", a adăugat el.
John Henry este proprietarul mai multor echipe din diverse sporturi, printre care Roush Fenway Racing în NASCAR, Boston Red Socks în baseball şi, de câteva zile, al clubul britanic de fotbal Liverpool.
Chiar dacă speră să evite un accident pentru a-şi vinde maşina după Raliul Spaniei, Solberg şi-a avertizat rivalii că va fi periculos în etapa programată la sfârşitul acestei săptămâni. "Pot fi periculos în Spania. Dacă totul merge pentru mine, aş putea fi într-o poziţie bună la final raliului. În Franţa, Sebastien Loeb a fost în cea mai bună poziţie pentru că a fost primul pe traseu şi a putut curăţa drumul, în timp ce noi am avut noroi în viraje. Tăierea virajelor nu va crea aşa multe probleme în Catalunya, dar dacă plouă tot este mai bine să fii primul", a încheiat el.
Via | WRC
cat costa ?