Singapore amână prelungirea contractului pentru F1
Singapore nu a luat încă o decizie privind prelungirea contractului de a găzdui curse de Formula 1 scadent în 2012.
Statul Singapore nu este pregătit să semneze o nouă înţelegere cu Bernie Ecclestone pentru a rămâne în calendarul Formulei 1, întrucât aşteaptă o analiză a beneficiilor economice înainte de a lua o decizie finală.
Informaţia a fost dezvăluită de Teo Ser Luck, ministrul industriilor din această ţară, care a refuzat să anticipeze un verdict clar în acest sens.
"Negocierile sunt în derulare, dar este mai important să vedem dacă cursele de Formula 1 şi-au atins obiectivele şi au adus valoare în Singapore. Trebuie să examinăm factorii economici şi sociali şi acesta este stadiul în care ne aflăm", a declarat el pentru publicaţia locală Today.
Actualul contract al statului Singapore cu Ecclestone expiră la finalul sezonului 2012, iar recent au circulat numeroase speculaţii privind o mutare a circuitului stradal într-un centru sportiv din Kallang, localitate aflată în imediata apropiere a oraşului. Motivul este reprezentat de numeroase probleme de trafic generate de cursă, întrucât circuitul este amplasat pe străzile capitalei.
Singapore este singura ţară care găzduieşte o cursă de Formula 1 pe timpul nopţii, însă circuitul este unul foarte lent care nu oferă oportunităţi de depăşire, cursele de până acum fiind lipsite de spectacol.
Via | GMM
Un circuit plictisitor care nu ofera nimic spectaculos...inafara de faptul ca se desfasoara noaptea...mai bn ar disparea din Calendar ...sunt multe circuite gen Turcia, Franta care nu fac parte din Calendar in 2012 ....