Hamilton: "Pneurile spate se degradează foarte repede"
Lewis Hamilton este îngrijorat că pneurile spate ale monopostului McLaren s-au degradat foarte repede în antrenamentele din Singapore.
Lewis Hamilton a terminat pe primul şi al treilea loc cele două sesiuni de antrenamente de vineri din Singapore, însă pilotul echipei McLaren nu a fost scutit de probleme.
Britanicul a dezvăluit că McLaren trebuie să modifice setările din cauza degradării rapide a pneurile spate, element care i-ar putea provoca neplăceri în cursa de duminică.
"Am simţit că ne descurcăm destul de bine, dar ne chinuim cu pneurile pe stinturile lungi pentru că se degradează foarte, foarte repede. Când ataci virajele, cauciucurile spate alunecă şi ajung într-un punct în care nu mai funcţionează, aşa că trebuie să reducem degradarea şi să schimbăm puţin setările", a declarat el.
În contextul acestor probleme, Hamilton anticipează că va efectua cel puţin trei opriri la boxe pentru schimbul de pneuri, însă a minimalizat şansele de a câştiga cursa în faţa lui Sebastian Vettel.
"În acest moment, strategia este să avem cel puţin trei pitstopuri. Diferenţa dintre noi şi Vettel este mare şi va fi foarte dificil să-i învingem, având în vedere forma pe care o traversează. Totuşi, putem câştiga puţin timp în toate zonele circuitului, aşa că rămân optimist. Cel puţin concurăm în frunte, aşa că nu mă pot plânge", a adăugat el.
Via | Reuters
In ziua de azi spectacolul din F1 a disparut ....Kers si DRS mai anima cate putin cursele....ce vremuri erau inainte cand pilotii mergeau ca "nebunii"fara sa isi faca grija de degradarea pneurilor...sau a altor prostii.