Silverstone, antrenamente 1: Webber, cel mai rapid pe ploaie

Publicat vineri, 08.07.2011 12:51 de Daniel Popescu

Mark Webber a stabilit timpul de referinţă în prima sesiune de antrenamente de la Silverstone pe un circuit afectat sever de ploaie.

Marele Premiu al Marii Britanii a început sub auspiciile vremii capricioase din Albion, iar prima sesiune de antrenamente libere s-a desfăşurat pe un circuit complet umed în urma ploilor din această dimineaţă.

În consecinţă, timpii obţinuţi de piloţi nu au fost reprezentativi, iar rezultatele s-au îmbunătăţit uşor în ultimele 10 minute, când condiţiile au devenit mai bune.

Mark Webber a profitat cel mai bine de această situaţie şi a stabilit cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:46.603 şi a reuşit să-i devanseze pe Michael Schumacher (Mercedes GP) şi Rubens Barrichello (Williams).

Sauber a ieşit în evidenţă prin locul patru ocupat de Sergio Perez, în timp ce Ferrari şi McLaren au avut rezultate mai puţin satisfăcătoare. Felipe Massa şi Fernando Alonso au terminat doar pe locurile cinci şi şapte la volanul monoposturilor 150 Italia, în timp ce Lewis Hamilton şi Jenson Button au ocupat poziţiile opt şi, respectiv, 15. Cei doi britanici au evaluat caracteristicile unei noi aripi spate utilizate de McLaren, însă aceasta a generat unele probleme cu activarea sistemului DRS.

Liderul clasamentului general, Sebastian Vettel, s-a mulţumit doar cu locul 13 la volanul celuilalt monopost Red Bull Racing.

Singurul incident major al sesiunii a fost trecut în dreptul lui Kamui Kobayashi, care a alunecat pe o bordură şi s-a lovit violent cu partea laterală a monopostului Sauber de zidurile din virajul 18. Japonezul a ieşit fără probleme din cockpit, însă monopostul a suferit pagube însemnate, existând periciolul ca mecanicii să nu aibă timpul necesar pentru a face reparaţiile la timp pentru a doua sesiune de antrenamente.

 

Silverstone, antrenamente 1:

 1.  Mark Webber           Red Bull-Renault       1m46.603s            19
 2.  Michael Schumacher    Mercedes               1m47.263s  + 0.660   20
 3.  Rubens Barrichello    Williams-Cosworth      1m47.347s  + 0.744   23
 4.  Sergio Perez          Sauber-Ferrari         1m47.422s  + 0.819   22
 5.  Felipe Massa          Ferrari                1m47.562s  + 0.959   13
 6.  Nico Rosberg          Mercedes               1m47.758s  + 1.155   23
 7.  Fernando Alonso       Ferrari                1m48.161s  + 1.558   16
 8.  Lewis Hamilton        McLaren-Mercedes       1m48.549s  + 1.946   21
 9.  Nico Hulkenberg       Force India-Mercedes   1m48.598s  + 1.995   19
10.  Jaime Alguersuari     Toro Rosso-Ferrari     1m48.678s  + 2.075   22
11.  Paul di Resta         Force India-Mercedes   1m48.730s  + 2.127   18
12.  Sebastien Buemi       Toro Rosso-Ferrari     1m48.778s  + 2.175   18
13.  Sebastian Vettel      Red Bull-Renault       1m48.794s  + 2.191   21
14.  Pastor Maldonado      Williams-Cosworth      1m48.809s  + 2.206   17
15.  Jenson Button         McLaren-Mercedes       1m48.841s  + 2.238   23
16.  Nick Heidfeld         Renault                1m48.941s  + 2.338   20
17.  Vitaly Petrov         Renault                1m49.603s  + 3.000   15
18.  Kamui Kobayashi       Sauber-Ferrari         1m50.133s  + 3.530   17
19.  Jarno Trulli          Lotus-Renault          1m50.222s  + 3.619   14
20.  Karun Chandhok        Lotus-Renault          1m51.119s  + 4.516   17
21.  Timo Glock            Virgin-Cosworth        1m52.470s  + 5.867   17
22.  Tonio Liuzzi          HRT-Cosworth           1m53.143s  + 6.540   20
23.  Jerome D'Ambrosio     Virgin-Cosworth        1m53.469s  + 6.866   26
24.  Daniel Ricciardo      HRT-Cosworth           1m54.334s  + 7.731   24

 

A doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Marii Britanii va avea loc la ora 15:00, ora României:

  • radcargt08, vineri, 08.07.2011 12:59
    Fre 1 Silverstone

    Buna am vzut ultimile 20 minute ploua si kobayasi a avut un incident major pe linia start sosire .a avariat masina ff serios ..dar e ok . Mercedes GP si Williams sant pe setari bune la fel si Ferrari :) Cred ca Vettel cautt o altfel de setare si nu sa stresat pe timpi .Renault ff slab deci sant clar dezavantajatii la fel si Redbull care insa are si alte puncte forte ... Este sansa celor de la McLaren si /Ferrari dc nu adio ..campionat si spectacol trec pe DTM..si alte Chevroleturi :D ..

  • jul1974, vineri, 08.07.2011 14:56
    ?

    Daca ar fii sa ne luam dupa primele antrenamente marii castigatori sunt aleatoriu Wiliams, mercedes, ferrari, marii perdanti in ordine: renault, redbul su Mlaren, dar sa mai asteptam putin sa vedem ce va fii, poate prinde si sumy un podium daca va ploua

  • mikahakkinen, vineri, 08.07.2011 15:02
    Comentarii

    @radcargt08 Nu vreau sa te superi insa, cu exceptia primei fraze, comentariul tau este total inutil (asta fara sa mai tinem cont de greselile grosolane de gramatica). Fanii F1 stiu ca FP1 au fost mereu de "dezmortire" iar timpii stabiliti nu pot fi luati ca puncte de reper nici macar pentru FP2, dar sa mai vorbim de FP3 sau Calificari. Sa asteptam macar ziua de sambata pentru a vedea daca intradevar noul regulament afecteaza (intr-o mai mare masura) Red Bull sau dominatia austriecilor continua si dupa Silverstone. Toate cele bune!

  • radcargt08, vineri, 08.07.2011 16:39
    mikahakkinen

    Nu am timp sa corectez ..si nici chef cien intelege bine cine nu pa :D Clar Ferrari McLaren si Mercedes sant pe val..

  • laurentiu, vineri, 08.07.2011 16:41

    desi imi doresc ca Ferrari sau Mclaren sa rastoarne actuala dominatie RBR,sunt sanse mici!

  • David, sâmbătă, 09.07.2011 11:13
    sub orce critica

    Dragul meu Mikahakkinen! tu sa comentez saitul respectiv, si nu baga de vina ca eu nustiu gramatica, ca manc din litere eu nu stapanesc bine limba romana! acesta nu insamna sa nu fiu pasionat de formula 1. acomenta un articol din sait, nu inseamna ca sunt la ecxamin de bacaloriat... Cu stima si respect David din Deva

  • Tudor, marţi, 19.07.2011 22:59
    @David din Deva

    Draga David din Deva, daca traiesti in Romania si nu cunosti limba romana sugi la viata