Rosberg exclude obţinerea unui nou podium "pe merit"
Nico Rosberg consideră că nu are şanse să mai termine pe podium în acest sezon decât în cazul unor evenimente neprevăzute în curse.
După ce anul trecut a cucerit titlul mondial sub numele de Brawn GP, Mercedes GP a avut parte de un sezon dificil, în care a terminat de numai trei ori pe podium.
Dificultăţile în dezvoltarea monopostului sunt evidenţiate şi de incapacitatea de a produce un sistem de evacuare competitiv, care va fi modificat pentru a treia oară în perspectiva cursei de la Monza.
În aceste condiţii, Nico Rosberg consideră că este exclus să mai termine pe podium în acest sezon pe baza performanţelor reale ale monopostului german.
"Cu siguranţă devine din ce în ce mai dificil, pentru că ne vom chinui să obţinem un podium în termeni de performanţă pură. Dar echipa continuă munca şi aducem îmbunătăţiri. De asemenea, este important să încercăm şi să le facem să lucreze în mod corespunzător pentru anul viitor", a declarat germanul referindu-se la faptul că Mercedes GP îşi concentrează deja atenţia spre sezonul 2011.
"Dar întotdeauna vor exista oportunităţi şi sunt câteva curse grozave care vor veni. Exista circuite precum cele din Singapore unde putem avea curse incitante şi multe lucruri se pot întâmpla. Aşa că în mod sigur există o posibilitate", a mai precizat el.
Via | ITV