Rosberg evidenţiază progresele făcute de Schumacher
Nico Rosberg a admis că Michael Schumacher a progresat vizibil în cei doi ani de la revenirea în F1 şi anticipează un echilibru de forţe la Mercedes AMG înaintea noului sezon.
Nico Rosberg l-a dominat autoritar pe Michael Schumacher la revenirea septuplului campion mondial în Formula 1 în sezonul 2010, însă diferenţa dintre cei doi germani s-a redus semnificativ pe parcursul anului trecut.
Rosberg consideră că aceste progrese au la baza determinarea lui Schumacher şi anticipează ca echilibrul de forţe va fi şi mai evident în sezonul care va începe în luna martie.
"A redus diferenţa în clasament faţă de mine comparativ cu 2010, dar o mare parte din acea reducere s-a datorat pneurilor şi sistemului DRS, care au făcut depăşirile mai uşoare. Calificările şi-au pierdut mult din importanţă în 2011 şi aceasta a fost principala explicaţie. Dar şi Schumacher a progresat şi şi-a sporit performanţele. La începutul anului trecut aveam mult respect pentru el, dar acum sunt la un nivel egal. Respect dedicaţia lui pentru sport şi abordarea sa. Asta este ceva interesant de văzut", a precizat Rosberg în cadrul unui interviu acordat publicaţiei britanice Car.
După doi ani în care s-a evidenţiat ca a patra forţă a Formulei 1, Mercedes spera să lupte constant pentru podiumuri cu Red Bull, Ferrari şi mclaren în sezonul 2012.
Via | SkySports
O sa aiba o mare surpriza Rosberg,de fapt incepe sa-si dea seama ca anul acesta nu mai are nici o sansa sa termine in fata lui Shumi si de aceea pregateste terenul cu astfel de declaratii....