Richard Branson va fi "stewardesă" pentru compania AirAsia

Publicat luni, 13.12.2010 13:13 de Daniel Popescu

Richard Branson va juca rolul unei stewardese pentru compania AirAsia pe ruta Londra - Kuala Lumpur, după ce a pierdut un pariu cu Tony Fernandes, omologul său de la Team Lotus.

Virgin Racing şi Team Lotus, două dintre echipele care au debutat în Formula 1 în sezonul 2010, sunt conduse de Richard Branson şi Tony Fernandes, doi oameni de afaceri care deţin, printre altele, şi companii aeriene.

Competiţia de a avea cea mai bună dintre noile echipe i-a determinat pe aceştia să încheie un pariu în luna decembrie a anului, potrivit căruia cel care urma să fie învins de celalat în clasamentul general al constructorilor va juca rolul unei stewardese pe unul dintre avioanele deţinute de compania aeriană a rivalului.

Chiar dacă niciuna dintre cele două echipe nu a câştigat puncte în 2010, Team Lotus a terminat sezonul pe locul 10, iar Virgin Racing pe locul 12, datorită unui loc 12 obţinut de Heikki Kovalainen în Japonia.

Cele două părţi au confirmat la finalul sezonului că îşi vor respecta promisiunea, iar Fernandes a dezvăluit toate detaliile pe reţeaua de socializare Twitter. Astfel, Branson se va îmbrăca într-un costum specific de stewardesă şi va servi călătorii în 21 februarie pe ruta Londra - Kuala Lumpur operată de Air Asia.

"Este confirmat pentru 21 februarie 2011. Richard Branson va face parte din echipajul AirAsia pe ruta Londra - Kuala Lumpur. Avionul va pleca dimineaţă de pe aeroportul Stansted din Londra", a scris Fernandes pe contul său.

Via | Tony Fernandes

  • mad79, luni, 13.12.2010 13:51
    salutare

    oameni care nu stiu ce face banii!!!!!!!!!!

  • ally_great, luni, 13.12.2010 14:17
    Lotus vs. Virgin

    Cat fairplay :) Si cand te gandesti ca pentru unii promisiunea e sfanta ...

  • Paul, luni, 13.12.2010 19:01
    braov!

    Foare tare. asa imi plac situatiile astea...nu conteaza cat esti de bogat sau nu...pariul e pariu si te ti de el! Felicitari lui Branson! Banuiesc ca avionul va fi plin de ziaristi!