Renault va fi sponsorizată de un producător rus de vodcă
Renault a semnat un contract de publicitate cu producătorul rus de vodcă Flagman valabil până la sfârşitul sezonului 2010.
La numai o zi după ce Kimi Raikkonen a exclus posibilitatea de a concura pentru Renault în sezonul 2011, Vitaly Petrov a reuşit să aducă un nou sponsor la echipă, prin intermediul căruia îşi măreşte şansele de a rămâne coechipierul lui Robert Kubica.
Astfel, Renault va fi sponsorizată în ultimele patru curse ale anului de producătorul rus de vodcă Flagman, iar proprietarul Gerard Lopez a recunoscut meritele lui Petrov în perfectarea acestei înţelegeri.
"Suntem încântaţi să le urăm bun-venit la Renault celor de la Flagman pentru cursele rămase din sezonul 2010. Am muncit din greu în acest an pentru a dezvolta noi relaţii cu Rusia şi suntem mulţumiţi că aceste eforturi au fost fructificate. Totuşi, temelia oricărei strategii comerciale se bazează pe un pilot de succes, iar potenţialul pe care Petrov l-a arătat pe parcursul sezonului său de debut a vorbit de la sine pentru noi", a declarat omul de afaceri luxemburghez.
Flagman devine astfel a treia companie din Rusia care sponsorizează Renault în acest sezon, după constructorul auto Lada şi producătorul de nave maritime Vyborg Shipyard.
Via | Renault
Probabil Kimi stia mai devreme de acest lucru si din cauza asta a dorit revenirea lui in F1: sperand ca va fi si el sponsorizat cu baxuri de vodca. :))