Red Bull: "Am pierdut supremaţia în calificări"

Publicat sâmbătă, 24.03.2012 13:16 de Daniel Popescu

Red Bull a optat pentru o strategie diferită în alegerea pneurilor pentru Sebastian Vettel după ce echipa a admis că a pierdut supremaţia în calificări în favoarea rivalilor de la McLaren.

Red Bull Racing a obţinut 18 pole position-uri în cele 19 Mari Premii de anul trecut, însă McLaren a reuşit să blocheze prima linie a grilei de start în ambele sesiuni de calificări din 2012.

În acest context, Hemult Marko, consultantul Red Bull, a admis că actuala campioană mondială a pierdut calitatea de lider în calificări inclusiv în faţa celor de la Mercedes.

"Ne-am pierdut supremaţia în calificări. Monopostul McLaren este mai bun pe un tur de circuit, iar cei de la Mercedes sunt foarte puternici datorită sistemului F-duct. Inclusiv Fernando Alonso este constant şi ar putea fi o problemă în cursă", a declarat austriacul.

Conştientă că nu poate lupta pentru pole position, Red Bull Racing a decis ca Sebastian Vettel să utilizeze pneuri hard în Q3, comparativ cu pneurile medium mai rapide utilizate de toţi ceilalţi nouă piloţi. Strategia este ca germanul să poată rămâne mai mult timp pe circuit în primul stint al cursei de duminică.

"Nu am simţit că suntem în formă să învingem McLaren pe un tur, aşa că am decis să împărţim strategiile. Teoretic, pneurile hard ar trebui să dureze un pic mai mult şi să fie mai constante. Dacă am fi utilizat pneuri medium probabil că ne-am fi calificat pe trei şi patru, dar aşa ne-am calificat pe patru şi, datorită penalizării lui Kimi Raikkonen, pe cinci. Avem ambele strategii acoperite şi sperăm să luptăm cu McLaren duminică. Sunt foarte rapizi, dar sperăm să fim în formă bună", a precizat Christian Horner, şeful Red Bull.

Declaraţiile lui Horner sunt contrazise însă de Vettel, care susţine că decizia de a utiliza pneuri hard în Q3 a fost luată din simplul motiv că se potrivesc mai bine monopostului Red Bull decât cele medium.

"Nu a fost prea mult o decizie strategică. Am avut probleme cu pneurile medium şi m-am înţeles mai bine cu cele hard, de aceea am decis aşa. Am fi putut fi mai rapizi cu una sau două zecimi cu pneurile medium, dar apoi am fost semnificativ mai rapizi cu pneuri hard. Vom vedea dacă vom fi avantajaţi duminică, pentru că suntem singurii cu hard", a precizat campionul mondial.

Via | GMM | SkySports

  • Iulian, sâmbătă, 24.03.2012 13:27
    Au pierdut-o

    Dar s-au apropiat f. mult si Vettel a obtinut acest timp fiind pe pneurile tari fiindca nu le simtea pe cele medii bine. Multe stiri si un concurs cu premii tari pe f1manager.ro

  • Ciprian, sâmbătă, 24.03.2012 13:29
    Hm

    Dar deja arata punternici si in China sper sa nu aud iarasi yes baby de la vettel. Haide Schumi.

  • DRAKo, sâmbătă, 24.03.2012 14:36
    Si planul magistral?!

    Unde este?

  • mikahakkinen, sâmbătă, 24.03.2012 14:44
    Red Bull

    Dupa un an de dominatie aproape totala in calificari, baietii de la Red Bull sunt putin socati, nu doar de forma foarte buna a celor de la McLaren ci si de comportamentul excelent al celor de la Mercedes AMG. Se vedea si astazi in transmisiunea celor de la Digi fata facuta de Vettel in momentul coborarii din masina. Pare ca l-a lovit ceva si nu stie ce. Sper sa mai treaca muuuulte mari premii pana sa aud din nou acel patetic "That;s what I'm talking about"

  • KALEL, sâmbătă, 24.03.2012 17:54
    @drako

    te simti mai cu motz ? vrei sa ti-l spuna tie in exclusivitate sau ce ?

  • DRAKo, sâmbătă, 24.03.2012 18:58
    >mikahakkinen

    Intradevar Vetel este schimbat total, se vede pe fata lui ingrijorarea si nemultumirea. Au trecut doar 2 sesiuni de calificari si o singura cursa in care nu a mai avut o masina net superioara celorlalte. Anul trecut urla de bucurie dupa fiecare pole sau victorie de cursa. Lewis este cerebral, nu l-am auzit urland: Yess baby!

  • Davidenko, sâmbătă, 24.03.2012 21:11
    @RedBull

    daca Mercedes rezolva problemele cu degradarea pneurilor o sa pierdeti suprematia si in curse

  • ion, duminică, 25.03.2012 00:57

    Cred ca Vettel a facut o greseala alegand sa concureze in continuare pentru Red Bull. Acum observa toata lumea ca performantele incredibile tineau strict de masina Red Bull(care inca mai este capabila sa produca surprize) si mai putin de pilotajul micutului german.

  • Davidenko, duminică, 25.03.2012 09:23
    @ion

    avea si masina o parte din succes totusi locul 2 la Melbourne a fost adus de Vettel ...nu de masina.