Alonso: "Ferrari nu va avea un monopost nou la Barcelona"
Fernando Alonso a dezvăluit că a avut defecţiuni la sistemul KERS în calificările de la Sepang şi a exclus posibilitatea ca Ferrari să aducă un monopost nou la Barcelona.
Fernando Alonso a ocupat locul nouă în calificările din Marele Premiu al Malaysiei, urmând să plece de pe opt datorită penalizării lui Kimi Raikkonen, însă aceasta rămâne o performanţă sub pretenţiile unei echipe precum Ferrari.
În plus, spaniolul a terminat la aproape o secundă în spatele lui Nico Rosberg, însă pilotul susţine că diferenţa mare a fost cauzată de o defecţiune la sistemul KERS.
"Am avut o problemă la singura mea ieşire în Q3 şi nu cred că asta m-a costat poziţii, dar ar fi făcut diferenţa faţă de pole position mai realistă. O cursă pe uscat va necesita multă concentrare pentru a maximiza performanţele monopostului şi pneurilor, care se degradează foarte mult. Trebuie să încercăm să câştigăm puncte, care ar putea fi importante pentru campionat", a declarat el.
Presa internaţională speculează că Ferrari va introduce un monopost complet nou în Bahrain sau cel mai târziu la Barcelona pentru a reveni în lupta pentru victorii, însă Alonso a negat această ipoteză.
"Un nou monopost la Barcelona? Nu, nu există niciun adevăr în asta. Cu siguranţă forţăm dezvoltarea monopostului, aşa cum ar trebui, într-o manieră consistentă fără schimbări revoluţionare. În acest moment monopostul are multe probleme, dar în acelaşi timp există mult loc pentru îmbunatăţiri", a mai precizat el.
Coechipierul său Felipe Massa a ratat pentru a doua oară accesul în Q3 şi susţine că nu a putut obţine mai mult de la actualul monopost.
"Nu pot fi mulţumit cu locul 12, dar ştim că nu avem un monopost competitiv. Este foarte dificil să ajungem în Q3 şi astăzi doar m-am putut apropia de acest obiectiv. Dar cred că am început să înţelegem mai bine cum funcţionează F2012 şi acesta este un lucru pozitiv", a precizat brazilianul.
Via | Ferrari
Ce a fost si ce a ajuns echipa calutului cabrat! De la titlurile mondiale pe banda rulanta din "era Schumacher" au ajuns sa "forteze" intrarea in Q3. Daca nimic radical nu se va intampla la Maranello cred ca Ferrari o va lua pe drumul celor de la Williams, care de multi ani, dupa ce au dominat Formula 1 alaturi de motoristul Renault, se zbat intr-o mediocritate vecina cu anonimitatea.