Reacţii pozitive de la Red Bull pentru pneurile supersoft

Publicat joi, 26.05.2011 17:47 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel şi Mark Webber sunt satisfăcuţi de comportamentul pneurilor supersoft utilizate pentru prima oară la Monte Carlo.

Piloţii au avut oportunitatea joi să evalueze pentru prima oară noile pneuri supersoft introduse de Pirelli, iar producătorul italian anticipa că aceasta specificaţie nu va avea o durată de viaţă mai mare de 10 tururi.

Cu toate acestea, Sebastian Vettel a reuşit să efectueze un stint de 23 de tururi cu cauciucuri supersoft, semn că acestea sunt mult mai durabile decât se credea iniţial după analizele computerizate folosire Pirelli.

"Cred că nu este prea rău, până acum totul a fost bine. Ambele tipuri de pneuri lucrează bine şi acesta este cel mai important lucru, că durează destul de mult. Vom vedea care vor fi condiţiile de duminică. Dacă vor fi similare cu cele de astăzi, atunci pneurile supersoft vor fi preferate pentru calificări. Poţi să extragi cel mai bun timp din ele şi nu am trecut prin drame astăzi", a declarat germanul.

O opinie similară a avut şi coechipierul său Mark Webber, chiar dacă acesta a ieşit pe traseu doar în a doua sesiune de antrenamente în urma unor defecţiuni tehnice la cutia de viteze. "Totul a fost bine. De fapt, (n.r - pneurile supersoft) au fost similare cu toate celelalte pneuri Pirelli", a precizat australianul.

În condiţiile în care pneurile soft vor avea o durată de viaţă şi mai mare decât cele supersoft, piloţii ar putea adopta inclusiv strategii cu numai două opriri la boxe în timpul cursei, chiar dacă o strategie cu trei opriri ar putea fi cea mai sigură.

Via | Autosport

  • lev, joi, 26.05.2011 20:13
    Da de unde...

    ...frate atatea tururi??!!! „Cu toate acestea, Sebastian Vettel a reuşit să efectueze un stint de 23 de tururi cu cauciucuri supersoft” Cam greu sa cred asa ceva,adik astia in celelate gran prixuri faceau su SOFT-uri cate 12-14 tururi si acum cu SUPERSOFT fac 23???!!!!! Eu inteleg ca e Monaco,ca sunt alte conditii blablabla....dar totusi....nu prea cred asa ceva. Bafta tuturor!

  • mad79, vineri, 27.05.2011 01:17
    salutare

    iata o analiza a sesiunii a celei de-a doua sesiuni: http://www.f1fanatic.co.uk/2011/05/26/2011-monaco-grand-prix-second-practice-analysis-2/

  • lev, vineri, 27.05.2011 10:47
    dap,dar...

    ...exact cum spuneau si oamenii greu de crezut ca si in cursa o scoata atatea tururi din supersofturile alea.cand ai pe cineva in spate gata sa te depaseasca nu cred ca menajezi in vreun fel guma,pe cata vreme in antrenamente fiecare merge lejer.om vedea...