Raliul Suediei, PS 11-14/23: Hirvonen se desprinde de Solberg
Jari Matti Latvala continua să conducă Raliul Suediei la finalul primei bucle de sâmbătă, în timp ce Mikko Hirvonen şi-a sporit semnificativ avansul faţă de Petter Solberg.
Superspeciala de vineri seară şi primele patru probe speciale de sâmbătă din Raliul Suediei nu au produs nicio schimbare în clasamentul general.
În absenţa unor accidente sau defecţiuni tehnice majore, toţi piloţii de top au rămas pe poziţii, iar Jari Matti Latvala şi-a consolidat prima poziţie în clasamentul general.
După victoriile din PS 11 şi PS 13, dar şi ca urmare a rezultatelor bune din PS 13 şi PS 14, pilotul echipei Ford are un avans de 18.6 secunde în faţa fostului său coechipier Mikko Hirvonen, care acum concurează pentru Citroen.
Totuşi, Hirvonen a profitat de o serie de timpi buni, printre care şi o victorie în PS 13, pentru a-şi mări avansul la 21.3 secunde faţă de Petter Solberg, care trebuie să facă faţă şi presiunii din ce în ce mai mare exercitate de Mads Ostberg de la Adapta Ford.
Între timp, Sebastien Loeb a rămas pe locul 7 la mai multe de două minute în spatele liderului, plătind în continuare tribut pentru pierderea a două minute în cursul zilei de vineri după ce a lovit un banc de zăpadă. Francezul speră însă să recupereze diferenţa care îl separă de Evgeny Novikov (locul 5) şi, mai ales, Henning Solberg (locul 6).
Raliul Suediei - Clasament general după PS 14/23:
1. Jari-Matti Latvala Ford 1h57m11.7s 2. Mikko Hirvonen Citroen + 18.6s 3. Petter Solberg Ford + 39.9s 4. Mads Ostberg Adapta Ford + 47.1s 5. Evgeny Novikov M-Sport Ford + 1m46.4s 6. Henning Solberg Go Fast Ford + 2m31.4s 7. Sebastien Loeb Citroen + 2m43.5s 8. Patrik Sandell Mini + 3m14.3s 9. Martin Prokop Czech Ford + 3m37.3s 10. Eyvind Brynildsen Adapta Ford + 4m09.4s
Următoarele patru probe speciale din Raliul Suediei vor avea loc în după-amiaza zilei de sâmbătă.