Raliul Argentinei, PS 7-9: Loeb şi Hirvonen luptă pentru victorie
Sebastien Loeb este în continuare lider în Raliul Argentinei, însă Mikko Hirvonen rămâne la numai 2.4 secunde în spatele coechipierului său de la Citroen.
Sebastien Loeb nu a reuşit să-şi consolideze poziţia de lider în Raliul Argentinei la finalul primelor trei probe speciale de sâmbătă.
Chiar dacă a câştigat PS 7, francezul a fost învins ulterior de coechipierul său Mikko Hirvonen în PS 8 şi PS 9, astfel că diferenţa dintre cei doi piloţi de uzină de la Citroen rămâne infimă: doar 2.4 secunde.
Citroen are însă victoria ca şi asigurată în conextul în care Dani Sordo, ocupantul locului trei, nu a fost capabil să ţină pasul cu Loeb şi Hirvonen.
Pilotul echipei Ford este deja la un minut şi jumătate în spatele francezului, în timp ce Mads Ostberg continua raliul pe locul patru. La mare distanţă în spate este Nasser Al-Attiyah, urmat de Martin Prokop şi cei doi piloţi Volkswagen de la clasa S2000, Andreas Mikkelsen şi Sebastien Ogier.
După abandonurile suferite pe parcursul zilei de vineri, Thierry Neuville (Citroen Junior) şi Petter Solberg (Ford) au revenit sâmbătă pe traseu şi ocupă locurile 10 şi, respectiv, 11 în clasamentul general.
Următoarele patru probe speciale din Raliul Argentinei vor avea loc în cursul zilei de sâmbătă.
Raliul Argentinei - Clasament după PS 9/19:
1. Sebastien Loeb Citroen 3h06m42.3s 2. Mikko Hirvonen Citroen + 2.1s 3. Dani Sordo Ford + 1m30.7s 4. Mads Ostberg Adapta Ford + 2m26.6s 5. Nasser Al-Attiyah Qatar Citroen + 7m58.1s 6. Martin Prokop Czech Ford + 8m07.5s 7. Andreas Mikkelsen VW Skoda + 8m36.8s 8. Sebastien Ogier VW Skoda + 8m48.7s 9. Armindo Araujo Portugal Mini + 11m23.5s 10. Thierry Neuville Citroen Junior + 11m36.9s