Raikkonen va face teste intensive in aceasta iarna

Publicat miercuri, 15.10.2008 11:17 de Daniel Popescu

Kimi Raikkonen va fi artizanul principal al programului de teste al Scuderiei Ferrari din aceasta iarna, potrivit declaratiilor facute de directorul tehnic Aldo Costa.

In cadrul unui interviu acordat publicatiei finlandeze Turun Sanomat, Aldo Costa a dezvaluit ca Scuderia Ferrari se va baza foarte mult pe serviciile lui Kimi Raikkonen in cadrul programului de teste din aceasta iarna.

"Kimi va parcurge aproximativ 9000 de kilometri sau distanta a 30 de curse. Peste o luna va pilota mai multe tururi decat in intregul sezon"

, a declarat Costa.

Explicatia pentru programul draconic impus de Ferrari are drept cauza principala numeroasele schimbari ale regulamentului tehnic ce vor intra in vigoare in sezonul urmator. "Atat de multe lucruri se vor schimba. In preajma Craciunului vom vedea exact ce se va schimba si cat de mult am imbunatait sau nu", a declarat Raikkonen.

Finlandezul a iesit matematic din lupta pentru titlu dupa Marele Premiu al Japoniei, insa pilotul Ferrari sustine ca a renuntat la titlu dupa cursa de la Spa. "Nu m-am mai gandit la titlu dupa Spa, pentru ca aceea ar fi fost singura cale de a controla situatia punctelor. A fost doar o chestiune de timp pana cand totul s-a terminat", a mai precizat Raikkonen.

  • NeoGalaxy, miercuri, 15.10.2008 12:04
    Super tare

    Sper sa-si rezolve si problemele pe care le-a avut in legatura cu setarea si manevrarea monopostului F2008. Plus ca in atatia Km sigur o sa aiba timp sa lucreze la aceste probleme, fara stres si fara graba. Iti tinem pumnii :)