Raikkonen ratează Raliul Spaniei după un accident suferit în Shakedown
Kimi Raikkonen nu va participa în Raliul Spaniei din acest weekend în urma unui accident suferit în Shakedown.
Kimi Raikkonen a început cu stângul penultima etapă a sezonului 2010 al Campionatului Mondial de Raliuri. Aflat la volanul unui Citroen C4 WRC, finlandezul s-a rostogolit după ce a pierdut controlul într-un viraj şi, din cauza avariilor suferite de maşină, nu va putea lua startul în competiţie.
Potrivit primelor informaţii, fostul campion mondial al Formulei 1 şi copilotul său Kaj Lindstrom nu au suferit răni majore, iar cauza accidentului ar putea fi legată de obligativitatea de a concura cu pneuri pentru pietriş pe traseul de 2 km de asfalt al Shakedown-ului, dar şi a suspensiilor nepotrivite pentru această suprafaţă.
"Kimi s-a rostogolit într-un viraj de stânga. Maşina a intrat într-un banc de nisip şi s-a rostogolit. Maşina este într-o stare foarte proastă, nu ştim dacă ei vor lua startul în raliu", se precizează într-un comunicat de presă al echipei Citroen Junior.
Accidentul suferit de Raikkonen vine într-un moment în care pilotul finlandez negociază rămânerea în WRC în sezonul următor, printre opţiunile sale numărându-se prelungirea contractului cu Citroen Junior sau plecarea la Monster Rally Team sau Mini WRC, după ce a renunţat la planurile privind o potenţială revenire în Formula 1.
Via | Citroen Junior
imi pare rau sa spu n asta, dar baiatul asta e varza nu aduce nici un plus nici in WRC