PREVIEW F1 2012: Ferrari - Sub presiunea de a câştiga titlul
Ferrari trebuie să rezolve urgent problemele cu noul monopost pentru a putea avea şanse reale la titlul mondial în sezonul 2012.
Cinci ani. Atât a trecut de la ultimul titlu mondial al piloţilor cucerit de Scuderia Ferrari în Formula 1. Chiar dacă s-a scurs mai puţin de un sfert din "seceta" de 21 de ani dintre titlurile mondiale obţinute pentru Ferrari de Jody Scheckter în 1979 şi Michael Schumacher în 2000, Scuderia este sub presiunea de a obţine performanţe în competiţia în care actizeaza de peste 60 de ani.
De aceea, pe parcursul ultimelor luni, italienii au mizat pe o nouă conducere tehnică şi au schimbat radical filosofia de până acum în privinţa designului noului monopost, cu scopul de a "topi" decalajul care îi separă de campioana mondială Red Bull Racing.
Din păcate pentru fanii Căluţului Cabrat, rezultatele acestei revoluţii întârzie să-şi facă apariţia, însă nu este prea târziu pentru ca Ferrari să redevină o forţă în lupta pentru titlul mondial.
OBIECTIVE GENERALE
Când ai în palmares 15 titluri mondiale la piloţi şi 16 titluri la constructori singurul obiectiv pe care îl poţi avea înainte de începerea unui sezon este să termini pe primul loc.
Aşa este cazul şi în 2012, însă la fel ca în ultimele trei sezoane situaţia este mult diferită faţă de prima parte a anilor 2000. Schimbarea radicală a regulamentului tehnic începând din 2009 a schimbat radical şi raportul de forţe din Formula 1 spre Red Bull Racing, care a profitat de geniul lui Adrian Newey, dar şi spre rivalii de la McLaren, care s-au adaptat mai bine cerinţelor.
De aceea, Ferrari are nevoie de un monopost cel puţin la fel de valoros ca cel al rivalilor de la Red Bull şi McLaren pentru a se impune în lupta pentru titlu, iar o condiţie esenţială pentru o campanie plină de succes este un start cât mai bun. Şi tocmai la acest capitol Ferrari pare să aibă probleme...
MONOPOSTUL F2012
Un lucru este cert: Ferrari s-a ţinut de cuvânt şi a adoptat un design diferit şi agresiv pentru monopostul din acest sezon, lăsând în urmă linia tradiţională urmată în ultimii ani.
Speranţele Scuderiei au fost la înălţime după recreutarea lui Pat Fry, fost director al departamentului de inginerie la McLaren, dar şi ca urmare a celor două restructurări majore în departamentul tehnic de pe parcursul anului trecut.
Totuşi, rezultatele întârzie să apară: noul monopost este atât de diferit, încât inginerii şi piloţii nu au reuşit încă să-i desluşească toate tainele, iar primele impresii după cele 12 zile de teste din această iarnă sunt departe de a fi pozitive.
În condiţiile în care rivalii de la Red Bull şi McLaren au avut parte de o pregătire de iarnă semnificativ mai bună, speranţele se îndreaptă acum spre ultimele noutăţi tehnice pe care Ferrari le poate introduce pe monopost înaintea Marelui Premiu al Australiei.
LINIA DE PILOŢI: FERNANDO ALONSO ŞI FELIPE MASSA
Pentru al treilea an consecutiv, Ferrari mizează pe o linie de piloţi alcătuită din Fernando Alonso şi Felipe Massa. Fără îndoială, dublul campion mondial este liderul echipei italiene şi cel cu ajutorul căruia Ferrari speră să redevină campioana mondială în acelaşi mod în care Schumacher a readus succesul după ce cucerise în prealabil două titluri pentru Benetton.
Pilotul spaniol a trecut prin frustrarea de a rata titlul în ultima cursă a sezoului 2010 şi speră să revină în lupta pentru trofeu în acest an.
De cealaltă parte, prezenţa lui Massa în cadrul echipei în 2012 a fost în dubiu pentru o lungă perioadă de timp, chiar dacă avea deja contract pentru acest an. Chiar dacă a fost arma cu care Ferrari a sperat să câştige titlul în 2008, brazilianul traversează o perioadă mai puţin prolifica a carierei după accidentul suferit în Ungaria în urmă cu trei ani, iar Scuderia a dat semne clare că nu mai are răbdare.
Contractul său expiră la sfârşitul acestui an, iar Ferrari l-a avertizat public că trebuie să obţină rezultate apropiate de cele obţinute de Alonso pentru a avea şanse să-i prelungească înţelegerea.
PUNCTE FORTE | PUNCTE SLABE |
Fernando Alonso este unul dintre cei mai talentaţi piloţi din F1 | Monopostul F2012 nu este încă suficient de competitiv |
Felipe Massa este sub presiune să obţină rezultate pentru a-şi prelungi contractul |
Acesta este al optulea episod al serialului Preview F1 2012, care va include prezentări zilnice ale fiecărei echipe participante şi a schimbărilor de regulament tehnic, urmând să se încheie cu o avancronică generală a sezonului 2012. Episodele anteriore: Caterham, Williams, Toro Rosso, Sauber, Force India, Lotus si Mercedes.
pana acum ma bucur ca nu au luat nimic si sper sa nu castige nimic pana nu va pleca talentatul pilot alonso de la echipa.