PREVIEW F1 2012: Force India - Semne de progres

Publicat joi, 01.03.2012 12:18 de Daniel Popescu

Force India are planuri ambiţioase pentru sezonul 2012 şi, impulsionată de progresele din ultima parte a anului trecut, speră să termine pe locul 5 în clasamentul constructorilor.

Force India este una dintre cele mai noi echipe tradiţionale de pe grila de start a Formulei 1, care îşi are originea în Jordan Grand Prix, team-ul patronat de Eddie Jordan în 1991.

După un prim sezon modest în 2008, echipa aflată în coproprietatea miliardarului indian Vijay Mallya a înregistrat progrese prin politica paşilor mărunţi, pentru a ajunge anul trecut până pe locul şase în clasamentul constructorilor.

Prin progresele înregistrate în special în a doua jumătate a sezonului, echipa a fost foarte aproape să termine pe locul cinci prin învingerea celor de la Renault, motiv pentru care ambiţiile indienilor sunt foarte mari pentru 2012.

OBIECTIVE GENERALE

Pe baza progreselor din ultima perioadă, Force India îşi propune să termine sezonul 2012 pe locul cinci în clasamentul constructorilor. Misiunea va fi însă una dificilă, în contextul în care echipa trebuie să surclaseze una dintre cele cinci mari echipe din Formula 1.

În condiţiile în care Red Bull, McLaren, Ferrari şi, într-o măsură un pic mai mică, Mercedes AMG sunt practic de neatins, ţinta principală este Lotus, echipa care până anul trecut a concurat sub numele Renault.

Interesant este însă că Lotus a impresionat în prima sesiune de teste a iernii şi, dacă este adevărat că a rezolvat defecţiunile la şasiu, va reprezenta o echipă greu de învins. Chiar şi aşa, Force India are potenţialul de a fi cea mai bună dintre echipele plutonului de mijloc.

MONOPOSTUL VJM-05

Monopostul VJM-05 este primul realizat de Force India după ce compania indiană Sahara a preluat 42.5% din acţiunile echipei, iar finanţarea asigurată de aceştia pare să dea roade: noul monopost, care inevitabil include un nas coborât prin prisma noului regulament tehnic, a încântat în paddock datorită liniilor sale generale, ceea ce l-a determinat pe Gary Anderson, fost design în Formula 1 şi în prezent consultant tehnic, să afirme că este impresionat de aspectul vizual al lui VJM-05.

În plus, echipa se bucură în continuare de o strânsa colaborare tehnică cu McLaren, care furnizează, printre altele, şi sistemul hidraulic, în timp ce motorizarea este asigurată de Mercedes. Practic, se poate spune că Force India utilizează în mare măsură trenul spate al celor de la McLaren, singura echipă care a fost capabilă să lupte cu Red Bull Racing spre finalul anului trecut.

LINIA DE PILOŢI: PAUL DI RESTA ŞI NICO HULKENBERG

Force India a avut de ales între trei piloţi pentru sezonul 2012, iar singurul care a avut practic locul asigurat a fost Paul di Resta. Scoţianul a fost de departe cel mai bun debutant din Formula 1 în sezonul 2011, în ciuda faptului că a ajuns în Marele Circ după patru sezoane petrecute în Campionatul German de Turisme (DTM), o competiţie complet diferită.

Nu la fel de uşoară a fost decizia în privinţa celui de-al doilea pilot al echipei. În cele din urmă, Nico Hulkenberg a fost alesul lui Mallya, însă despre german s-a speculat că avea clauza pentru a deveni pilot titular în 2012 în cadrul contractului prin care a deveni pilot de rezervă anul trecut. Alegerea este una logică, întrucât germanul este considerat unul dintre marile talente ale Formulei 1 după ce a impresionat la Williams în 2010, în ciuda experienţei pe care a avut-o rivalul său Adrian Sutil.

Acesta din urmă a fost practic liderul Force India în ultimii ani, însă echipa a mizat în cele din urmă pe tinereţe, mai ales că Sutil a fost implicat într-un proces care l-a costat o pedeapsă de 18 luni de închisoare cu suspendare la care a făcut recurs.

PUNCTE FORTE PUNCTE SLABE
Progresele arătate anul trecut şi parteneriatul tehnic cu McLaren Situaţia financiară generată de probleme lui Vijay Mallya
Linia puternică de piloţi formată din di Resta şi Hulkenberg  

 

Acesta este al patrulea episod al serialului Preview F1 2012, care va include prezentări zilnice ale fiecărei echipe participante şi a schimbărilor de regulament tehnic, urmând să se încheie cu o avancronică generală a sezonului 2012. Episodele anteriore: Caterham, Williams, Toro Rosso si Sauber.