PREVIEW F1 2011: Renault: Între inovaţie şi pierderea lui Kubica

Publicat marţi, 01.03.2011 16:32 de Daniel Popescu

Renault a introdus câteva inovaţii spectaculoase pe noul monopost pentru 2011, însă echipa va trebui să progreseze în absenţa talentatului Robert Kubica.

După ce constructorul Renault a vândut 75% din acţiuni fondului de investiţii Genii Capital deţinut de omul de afaceri Gerard Lopez, echipa cu sediul la Enstone a avut parte de un sezon 2010 satisfăcător, în care a simtit din nou aerul rarefiat al primelor poziţii.

Totuşi, ambiţiile pentru sezonul 2011 sunt în creştere, întrucât preluarea echipei de constructorul auto Lotus vine la pachet cu o serie de obligaţii privind rezultatele.

În această iarnă, echipa a trecut de la extaz la agonie, întrucât inovaţia introdusă la sistemul de evacuare a fost umbrită de accidentul grav suferit în raliuri de Robert Kubica, polonezul fiind obligat să rateze sezonul pentru a se putea reface complet.

OBIECTIVE GENERALE

Decizia constructorului britanic Lotus de a se implica la Renault are la bază istoria şi perspectivele de progres ale francezilor. Cu toate acestea, Renault, care concurează din acest an sub licenţă britanică, nu şi-a stabilit un obiectiv concret pentru sezonul următor, în primul rând din cauza misiunii dificile de a înregistra progrese. Renault spera să obţină câteva victorii şi să poată concura pentru podiumuri cu regularitate, însă rivalitatea cu Mercedes GP şi, mai ales, cu cei de la Red Bull, McLaren şi Ferrari se anunţă una dificilă.

MONOPOSTUL R31

 

Fără îndoială, Renault a ţinut capul de afiş al primei sesiuni de teste din această iarnă de la Valencia. La scurt timp după lansarea noului monopost, presa internaţională a evidenţiat inovaţia introdusă la sistemul de evacuare: gazele de eşapament sunt eliminate prin partea frontală a plăcilor laterale ale caroseriei, ceea ce teoretic permite îmbunatăţirea forţei de apăsare aerodinamică pe spatele monopostului.

Inovaţia a fost introdusă în primul rând ca răspuns la interzicerea dublu-deflectorului, pentru a recupera o parte din forţa de apăsare aerodinamică. Pe de altă parte, nasul monopostului este înălţat, în stilul devenit deja clasic pentru 2011, iar plăcile laterale ale caroseriei au un design extravagant.

LINIA DE PILOŢI: NICK HEIDFELD ŞI VITALY PETROV

 

Renault se baza pe abilităţile lui Robert Kubica pentru a înregistra progrese semnificative în acest sezon, însă planurile anglo-francezilor au fost date complet peste cap după accidentul suferit de polonez într-un raliu din Italia. Conştientă că are nevoie de un pilot capabil să dezvolte monopostul pe parcursul sezonului, echipa a decis să mizeze pe serviciile veteranului Nick Heidfeld, unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din actuala generaţie. Germanul s-a autoimpus deja că pilotul numărul 1 al echipei şi are misiunea de a-l înlocui cu succes pe fostul său coechipier de la BMW-Sauber.

Pe de altă parte, Renault aşteaptă progrese semnificative şi, mai ales, un parcurs fără greşeli personale din partea lui Vitaly Petrov. Primul rus din istoria Formulei 1 a avut un parcurs rezonabil în 2010, însă mai multe erori personale au pus la îndoială păstrarea sa în cadrul echipei. Experienţa acumulată în sezonul de debut ar trebui însă să-l ajute să obţină rezultate mai consistente, principala misiune fiind să pătrundă cu regularite în ultima parte a calificărilor.

PUNCTE FORTE

  • sistemul de evacuare inovator al monopostului R31 poate reprezenta una dintre inovaţiile anului în Formula 1, însă numai primele curse vor demonstra eficienta acestuia;
  • implicarea constructorului auto Lotus asigură stabilitatea financiară a echipei pe termen mediu şi lung;
  • Vitaly Petrov are potenţialul de a-şi îmbunătăţi rezultatele după un prim sezon caracterizat de numeroase greşeli de pilotaj

PUNCTE SLABE

  • absenţa lui Robert Kubica ar putea avea efecte negative asupra rezultatelor şi a dezvoltării monopostului;
  • procesul în care Lotus este implicată cu echipa Team Lotus a lui Tony Fernades poate avea efecte negative de imagine pentru echipă

În cadrul serialului PREVIEW F1 2011 aţi putut citi anterior şi profilele echipelor Virgin Racing, Hispania Racing,Team Lotus, Toro Rosso, Sauber si Force India si Williams, iar joi veţi avea ocazia să faceţi cunoştinţă cu Mercedes GP.