Polonia va înlocui Grecia în calendarul WRC pentru sezonul 2014
Grecia, una dintre etapele care au fost incluse permanent în Campionatul Mondial de Raliuri, va fi înlocuită de Polonia în sezonul 2014.
Calendarul Campionatului Mondial de Raliuri pentru sezonul 2014 va conţine o singură modificare comprativ cu programul de 13 etape din acest an. Potrivit unor informaţii dezvăluite de publicaţia Autosport, Grecia va fi înlocuită de o etapă în Polonia, ţară care aspiră de mai mult timp la un loc în WRC.
Mutarea este una de mare amploare în condiţiile în care Grecia a făcut parte din calendarul WRC în fiecare sezon de la fondarea competiţiei în 1973.
De altfel, prin intermediul şefului Jost Capito, Volkswagen şi-a exprimat deja nemulţumirea cu privire la decizia FIA de a exclude Grecia din calendar.
"Nu cred că este frumos să dispară Grecia. Evenimentul din Acropole este unul legendar. Întotdeauna a fost un raliu bun şi provocator pe care piloţii îl aşteptau tot sezonul. Şi când ne gândim la situaţia din Grecia, nu ştiu cum va supravieţui tara dacă oamenilor le este luat totul. Sunt oameni foarte mândri şi dacă le iei totul, inclusiv mândria, nu ştiu cum vor putea recupera", a declarat el.
Raliul Greciei este recunoscut drept unul dintre cele mai dificile din calendarul competiţional, ca urmare a faptului că traseul presupune drumuri de munte cu numeroase pietre, motiv pentru care maşinile sunt echipate cu sisteme de protecţie suplimentare. Dificultatea este accentuată de praful dens de pe traseu, dar şi de temperaturile ridicate din Grecia de pe parcursul verii, în cockpit fiind de regulă peste 50 de grade Celsius.
Nu este clar dacă Polonia va găzdui etapa de WRC în aceeaşi perioadă că şi Grecia, însă ţara din centrul Europei vrea să găzduiască şi o etapă pe timp de iarnă în Campionatul European de Raliuri, luptând în acest sens cu Raliul Sibiului.
Restul calendarului de WRC pentru anul 2014 va rămâne practic la fel, inclusiv cu etapa din Australia, întrucât Noua Zeelandă a renunţat la principiul rotaţional cel puţin pentru anul 2014. Calendarul sezonului 2014 va fi anunţat vineri după ce va fi aprobat de Consiliul Mondial al FIA, care se reuneşte în aceste zile în Croaţia.
Via Autosport