Petter Solberg vrea să concureze în IRC şi în Corsica
Petter Solberg intenţionează să participe în Raliul Corsicii, a treia etapă din Intercontinetal Rally Challenge.
Petter Solberg a concurat în weekendul precedent în Raliul Monte Carlo, etapa inaugurală a sezonului 2011 al Intercontinental Rally Challenge (IRC).
Norvegianul în vârstă de 36 de ani a fost nevoit să abandoneze chiar după ultima probă specială din cauza unei defecţiuni la alternator, ratând astfel ocazia de a ocupa locul 7 în clasamentul general. Nemulţumit de faptul că nu a găsit setările ideale pe drumurile acoperite cu zăpadă, Solberg îşi propune să revină în competiţie cu ocazia Raliului Corsicii tot la volanul unui Peugeot 207.
"Dacă voi participa în Corsica, voi avea o idee foarte bună despre setările pentru asfalt. Asta a fost o problemă pentru mine la Monte Carlo, pentru că nu am testat deloc în astfel de condiţii. În teste am muncit din greu pe ploaie şi ceată, dar nu şi pe zăpadă. Mi-a luat ceva timp să găsesc setările potrivite pentru maşină. Ceilalţi băieţi concurat la specificaţiile maxime pentru asfalt, dar setările mele au fost întotdeauna mai moi. Aş vrea să fac mai multe raliuri, dar trebuie să vedem. A fost grozav să vin să pilotez maşina, să pilotez pentru echipa şi pilotajul să fie singura mea grijă, fără nicio implicare financiară", a declarat el.
Solberg va concura în sezonul 2011 în Campionatul Mondial de Raliuri la volanul unui Citroen DS3 WRC, însă poate lua startul în Raliul Corsicii întrucât acesta va avea loc în weekendul 13-15 mai, când nu este programată nicio etapă de WRC. Interesul său pentru IRC este justificat şi de popularitatea în creşterea a competiţiei, pe care a remarcat-o şi la Raliul Monte Carlo, dar şi datorită competitivităţii piloţilor.
"Este o atmosferă grozavă aici, băieţii sunt prietenoşi şi buni. Iar competiţia este dificilă, ştim cu toţii ca piloţi precum Juno Hanninen sunt la cel mai înalt nivel şi ar fi acolo şi în WRC", a mai precizat el.
Via | Autosport