Petrov are clauză de reziliere a contractului cu Renault

Publicat joi, 22.09.2011 11:01 de Daniel Popescu

Poziţia lui Vitaly Petrov la Renault pentru sezonul 2012 nu mai este sigură. Şeful Eric Boullier a dezvăluit că rusul are o clauză de reziliere a contractului.

Speculaţiile lansate săptămâna trecută de publicaţia Auto Motor und Sport cu privire la intenţiile celor de la Renault de a renunţa atât la Robert Kubica, cât şi la Vitaly Petrov încep să prindă contur.

Dacă până acum poziţia lui Petrov în cadrul echipei era considerată sigură, întrucât acesta are contract pentru 2012 şi oferă mai mulţi sponsori team-ului, şeful Eric Boullier a dezvăluit că rusul are o clauză prin care poate părăsi echipă la finalul acestui an.

"Avem contracte, dar există unele cluaze de reziliere pentru fiecare parte implicată", a dezvăluit francezul pentru publicaţia britanică Daily Mail.

Presa internaţională speculează că Boullier intenţionează să formeze o linie de piloţi complet nouă în 2012 prin păstrarea în cadrul echipei a lui Bruno Senna, care îl înlocuieşte pe Nick Heidfeld în finalul acestui sezon, şi prin readucerea francezului Romain Grosjean, care a concurat pentru Renault în 2009 şi a câştigat recent titlul în GP2.

În privinţa lui Kubica, Renault a confirmat recent că va aştepta doar până la finalul lunii octombrie un verdict final în privinţa şanselor de a reveni în Formula 1 în sezonul 2012.

Via | Daily Mail

  • raz, joi, 22.09.2011 16:23
    limite

    Adevarul e ca baiatul nu pare mare scula de pilot dar la cati bani aduce,...ma scuzi. Simpatizam echipa RENAULT dar in goana lor dupa bani se dezumanizeaza si devin tare antipatici.