Avancronica Marelui Premiu de Formula 1 din Singapore
Fernando Alonso speră să câştige în nocturnă în Singapore pentru a amâna petrecerea lui Sebastian Vettel pentru câştigarea celui de-al doilea titlu mondial consecutiv.
Formula 1 a părăsit Europa şi se îndreaptă spre ultimele şase curse ale anului, care vor avea loc în Asia, Orientul Mijlociu şi America de Sud.
Finalul sezonului se anunţă cel puţin la fel de palpitant ca şi primele două treimi, chiar dacă Sebastian Vettel a "ucis" campionatul prin cele două victorii obţinute la Spa-Francorchamps şi Monza prin care se apropie vertiginos de cucerirea celui de-al doilea titlu mondial.
Ferrari şi McLaren promit că vor face tot posibilul pentru a câştiga cât mai multe curse în acest final de sezon, chiar dacă toate echipele de top îşi îndreaptă deja atenţia spre dezvoltarea monoposturilor din sezonul următor.
A SĂRBĂTORI SAU A NU SĂRBĂTORI TITLUL ÎN SINGAPORE
Red Bull Racing a transportat în secret în Singapore un set complet de şepci pentru a sărbători cel de-al doilea titlu mondial al lui Sebastian Vettel, întrucât germanul are ocazia de a deveni matematic campion mondial la finalul cursei de duminică.
Principalul său urmăritor este Fernando Alonso, iar spaniolul a promis că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a amâna petrecerea rivalului său printr-o victorie pe străzile oraşului, mai ales că Ferrari va introduce câteva îmbunătăţiri pentru monopostul 150 Italia. O altă provocare ar putea veni din partea celor de la McLaren, care vor continua dezvoltarea monopostului până la finalul sezonului.
Între timp, Mercedes GP a scăpat în câştigătoarea locului patru în lupta cu Renault, însă duelul pentru locul şase dintre Force India, Sauber şi Toro Rosso se anunţă unul foarte palpitant.
CIRCUITUL MARINA BAY
Marina Bay este pe locul doi într-un clasament neoficial al celor mai lente circuite din calendarul competiţional, fiind "surclasat" doar de Monaco. Acest lucru este evidenţiat de faptul că doar patru dintre cele 22 de viraje ale circuitului sunt abordate într-o treaptă de viteze mai mare de 2, dar şi pentru că în cele trei ediţii de până acum cursa nu s-a încheiat niciodată în mai puţin de o oră şi 56 de minute.
Până acum, niciuna dintre curse nu a fost spectaculoasă (deşi putem menţiona ediţia inaugurală din 2008, când Alonso a câştigat cu ajutorul accidentului deliberat provocat de Nelson Piquet Jr), astfel că toate speranţele pentru depăşiri se leagă de eficienţa sistemului DRS.
Punctul de detecţie pentru diferenţa de o secundă va fi în virajul 4, în timp ce zona de activare începe imediat după ieşirea din virajul 5 şi continuă până la intrarea în virajul 7, trecând printr-un alt viraj de mare viteză.
Iată un tur virtual pe circuitul Marina Bay:
Date generale despre circuit:
Lungime tur | 5.073 km |
Numar tururi | 61 |
Distanta totala | 309.316 km |
STRATEGIILE PENTRU PNEURI
Pirelli va furniza pneuri de compoziţie supersoft şi soft în cadrul etapei din acest weekend, întrucât circuitul este unul lent. Teoretic, absenţa virajelor de mare viteză reprezintă un avantaj pentru durata de viaţă, însă trenul spate de cauciucuri va avea cel mai mult de suferit, mai ales că circuitul este denivelat. Întrucât depăşirile sunt dificile, momentul intrării la boxe va fi crucial, întrucât un pilot care revine pe traseu în spatele unui pilot lent va avea dificultăţi în a-şi recăpăta poziţia.
În plus, piloţii ar putea fi nevoiţi să facă mai multe opriri la boxe decât în mod obişnuit, întrucât cursa se desfăşoară pe parcursul a aproape două ore, iar o altă provocare va fi scăderea bruscă a temperaturii pe parcursul cursei (din cauza disputării pe timp de noapte), fenomen invers decât cel întâlnit în restul sezonului.
VREME: ŞANSE MINIME DE PLOAIE
Vremea se anunţă frumoasă pentru acest weekend în Singapore, cu un cer mai mult senin vineri şi sâmbătă. Există unele şanse de precipitaţii în dimineaţa zilei de duminică, însă acestea nu vor afecta în niciun fel cursă care va începe la ora locală 20:00. O altă problemă minoră ar putea fi reprezentată de incendiile de vegetaţie din Indonezia, care au adus o "pătură" subţire de fum în zona circuitului.
REZULTATE ÎN ULTIMII TREI ANI
Red Bull Racing nu a câştigat niciuna dintre cele trei curse desfăşurate până în prezent în Singapore.
Sezon | Castigator |
2010 | Fernando Alonso (Ferrari) |
2009 | Lewis Hamilton (McLaren) |
2008 | Fernando Alonso (Renault) |
STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL STATULUI SINGAPORE
- Aflat la cursa cu numărul 50 pentru Red Bull Racing, Vettel poate deveni duminică cel mai tânăr dublu campion campion din istoria Formulei 1 şi doar al nouălea pilot care câştigă două titluri mondiale consecutive;
- Red Bull Racing este singura echipă care a plecat din pole position în acest sezon. Ultimul pole obţinut de Ferrari datează chiar de la ediţia de anul trecut a Marelui Premiu din Singapore;
- Alonso are două victorii şi a terminat de fiecare dată pe podium în Singapore, iar Ferrari a obţinut două pole positionuri pe acest circuit.
PROGRAM
Marele Premiu al statului Singapore se va desfăşura după următorul program, conform fusului orar al României:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisii TV |
Antrenamente 1 | vineri, 23 septembrie | 13:00 | DigiSport 1 |
Antrenamente 2 | vineri, 23 septembrie | 16:30 | DigiSport 1 |
Antrenamente 3 | sambata, 24 septembrie | 14:00 | DigiSport 3 |
Calificari | sambata, 24 septembrie | 17:00 | DigiSport 3 |
Cursa | duminica, 25 septembrie | 15:00 | DigiSport 1 |
...si eu sper ca vettel sa castige...