Parente a testat pentru Renault

Publicat vineri, 18.01.2008 11:55 de Daniel Popescu

Campionul din World Series by Renault, Alvaro Parente, a testat joi pentru echipa Renault pe circuitul de la Jerez.

Portughezul s-a aflat la bordul monopostului R27 de anul trecut, completand 64 de tururi. Cel mai bun timp al sau a fost de 1:21.721. Parente a fost impresionat de primul sau test cu o masina de Formula 1.

"Ultimele zile petrecute cu Renault m-au ajutat sa inteleg cum lucreaza o echipa campioana", a declarat Parente. "Totul a fost nou pentru mine, mai ales sa vad atatia oameni in jurul masinii studiind telemetria! Vreau sa multumesc intregii echipe pentru ca am avut parte de o primire fantastica. La volan, am fost impresionat de viteza pe care am atins-o in viraje si de fortele g. Ma asteptam ca franele sa fie puternice si m-am adaptat rapid la asta.

Am invatat cate ceva nou la fiecare iesire pe ista, mi-am imbunatatit timpii si am oferit un bun feedback inginerilor. A fost o zi fantastica, cu rezultate pozitive. Sper sa pot folosi aceasta experienta in etapa urmatoare a carierei mele".