OFICIAL: Ricciardo va concura pentru Hispania până la sfârşitul sezonului!
Hispania Racing a confirmat oficial că Daniel Ricciardo îl va înlocui la echipă pe Narain Karthikeyan până la finalul sezonului 2011.
Hispania Racing a confirmat joi seară speculaţiile apărute cu numai câteva ore înainte în presa australiană cu privire la linia de piloţi pe care o va alinia începând cu Marele Premiu al Marii Britanii.
Astfel, Daniel Ricciardo, pilotul de rezervă al Scuderiei Toro Rosso, îl va înlocui la Hispania pe Narain Karthikeyan până la sfârşitul sezonului, cu excepţia Marelui Premiu al Indiei din 30 octombrie, atunci când pilotul indian va avea ocazia să revină în cockpit pentru a concura în faţa propriilor suporteri.
"Este un vis devenit realitate pentru mine, (n.r - voi fi) pentru prima oară pe grila de start a Formulei 1. A trebuit să mă ciupesc de câteva ori pentru a fi sigur că este real. Sunt entuziasmat şi aştept cu mare nerăbdare să pilotez la Silverstone. Este o nouă provocare, o nouă experienţă, o nouă echipă, dar sunt pregătit şi voi da tot ce am mai bun la fiecare eveniment", a declarat australianul în cadrul unui comunicat de presă.
Ricciardo face parte din programul de dezvoltare a tinerilor piloţi deţinut de Red Bull şi a obţinut postul de pilot de rezervă la Toro Rosso la începutul anului, după ce a impresionat în testele dedicate tinerilor piloţi de la Abu Dhabi în noiembrie 2010.
Iniţial, Red Bull intenţiona să-l promoveze pe Ricciardo ca pilot titular la Toro Rosso la jumătatea acestui sezon, însă a renunţat la această opţiune prin prisma rezultatelor promiţătoare obţinute de Sebastien Buemi şi Jaime Alguersuari. De aceea, austriecii au căutat o alternativă şi l-au împrumutat la Hispania Racing pentru a căpăta experienţă la volanul unui monopost de Formula 1 în perspectiva sezonului viitor.
Este posibil ca Red Bull să fi plătit o sumă de bani pentru că Hispania să accepte propunerea, iar patronul Jose Ramon Carabante a admis că este încântat de parteneriatul cu campioana mondială. "Această înţelegere este o recompensă pentru munca grea depusă de Hispania Racing de când am început în Formula 1 anul trecut. Suntem mândri că echipa campioana mondială a avut încredere în noi în efortul de a-şi dezvolta piloţii. Să sperăm că acesta este doar startul unui parteneriat de succes", a precizat omul de afaceri spaniol.
Via | Hispania Racing
sa-l imprumute o etapa pe vetel la hispania