OFICIAL: Mini revine în WRC în 2011

Publicat marţi, 27.07.2010 13:56 de Mircea Meșter, Daniel Popescu

Mini Countryman WRC este modelul prin care Mini va reintra în WRC în 2011 alături de partenerii de la Prodrive.

După ce motorsportul a trecut prin momente grele în ultimii ani o dată cu retragerea unor echipe de tradiţie din WRC şi Formula 1, lucrurile tind să revină la normal după ce criza economică începe să se înmoaie. iar dovada acestui fapt este faptul ca Mini a anunţat oficial că revine în Campionatul Mondial de Raliuri începând cu 2011, constructorul britanic punând la dispoziţia echipei Prodrive un exemplar Countryman WRC.

Prodrive se vede astfel reintrodusă în peisajul WRC după ce echipa s-a retras la finalul sezonului 2008, o dată cu plecarea Subaru din Campionatul Mondial. Conform oficialilor Mini, Prodrive are la dispoziţie maşina pentru a o pregăti de competiţie încă de la începutul lui 2009.

Modelul Mini va fi prezent parţial în sezonul 2011, urmând ca acesta să fie dezvoltat şi optimizat pentru a rula în întreg sezonul 2012 al WRC. Primele teste oficiale vor avea în toamna acestui an, urmând ca primul raliu al lui Countryman WRC să fie, cel mai probabil, Raliul Sardiniei 2011.

"Implicarea noastră în WRC este un plan care are deja câţiva ani. Dorim să exploatăm istoria brandului nostru în raliuri, incluzând aici celebrele victorii Mini în Raliul Monte Carlo", susţin oficialii mărcii britanice deţinute la această ora de BMW Group.

Pe de altă parte, Mini Countryman WRC va fi disponibil şi pentru alte echipe care vor dori să concureze în Campionatul Mondial de Raliuri cu acest model, după modelul implementat de Ford şi Citroen.

via | Automotive News (înreg) | Prodrive

 

  • ................, marţi, 27.07.2010 19:54
    .................

    ce sa spun.....astept sa inceapa anul 2011