OFICIAL: Fauzy este noul pilot de rezervă la Renault
Renault a anunţat oficial că malaezianul Fairuz Fauzy va fi pilotul de rezervă al echipei în sezonul 2011 al Formulei 1.
Renault şi-a completat marţi linia de piloţi pentru sezonul 2011 după ce a anunţat numirea pilotului Fairuz Fauzy în funcţia de pilot de rezervă. În vârstă de 28 de ani, malaezianul speră ca această oportunitate să se concretizeze în viitorul apropiat într-un post de pilot titular în cea mai importantă competiţie a sporturilor cu motor.
"Aş dori să mulţumesc celor de la Lotus Renault pentru că mi-a oferit oportunitatea să fac parte din această echipă. Este o echipă grozavă. Voi da tot ce am mai bun şi sper că într-o zi să obţinut un loc de pilot de curse", a declarat el.
Pe lângă rolul pe care îl va îndeplini la Renault, Fauzy va concura şi în competiţia GP2 pentru echipa SuperNova. În sezonul precedent al Formulei 1, Fauzy a fost pilotul de rezervă al echipei Lotus Racing, pentru care a concurat în prima sesiune de antrenamente din Malaezia, Marea Britanie, Germania, Singapore şi Abu Dhabi. Contractul său cu Lotus Racing urma să fie valabil 5 ani, însă echipa a renunţat la serviciile sale la sfârşitul sezonului trecut.
Via | Renault