Hulkenberg a refuzat o ofertă de la Virgin Racing

Publicat marţi, 18.01.2011 17:46 de Daniel Popescu

Willi Weber a dezvăluit că Nico Hulkenberg a refuzat oferta de a concura pentru Virgin Racing, preferând să obţină un post de pilot de rezervă la o echipă mai puternică.

Viitorul lui Nico Hulkenberg în Formula 1 rămâne în continuare incert, în condiţiile în care numărul locurilor disponibile pentru sezonul 2011 este limitat.

Una dintre puţinele opţiuni ale germanului era semnarea unui contract cu una dintre cele trei noi echipe care au debutat în competiţie anul trecut, iar managerul său a confirmat marţi că Virgin Racing i-a făcut o propunere concretă. Totuşi, Hulkenberg a refuzat oferta, întrucât a considerat că nu poate progresa la o echipă atât de mică.

"Trebuie să fie o echipă de nivelul lui Williams (n.r - fosta echipă a lui Hulkenberg), unde are loc dezvoltare tehnologică. La echipele mici Hulkenberg nu poate învăţa prea mult, mai ales că are un sezon în spate. A existat o ofertă de la Virgin, dar riscul era prea mare, mai ales că ar fi fost doi germani în echipă cu Timo Glock", a declarat Willi Weber, managerul pilotului german.

În prezent, cu excepţia celor de la Hispania Racing, Force India este singura echipă care nu a confirmat încă planurile pentru acest sezon, iar Weber crede că postul de pilot de rezervă ar fi mai bun pentru Hulkenberg decât să rămână un an în afara Formulei 1.

"Ne-am gândit dacă vrem să facem o pauză. Dar în ziua de azi eşti uitat, pentru că totul se schimba repede. Prin urmare, cred că în prezent ar fi mai bine pentru Hulkenberg să ajungă la o echipă la care să piloteze măcar în antrenamentele de vineri. Aceasta ar fi soluţia ideală pentru el", a adăugat el.

Weber a refuzat să confirme negocierile cu Force India pe acest subiect.

Via | Auto Motor und Sport

  • suburbian, marţi, 18.01.2011 17:57

    probabil inca are sperante la o echipa de mijlocul clasamentului. un talent ca el nu ar trebui irosit la Virgin in opinia mea :)

  • dmd, marţi, 18.01.2011 18:21

    Foarte arogant tipul. Cu un pole nu se face campion.

  • raz, marţi, 18.01.2011 21:34

    Raman la ideea mea, decat in coada plutonului mai bine test driver la Mercedes GP. Schumy e aproape de pensie si ar fi o oportunitate buna pt tanarul german.

  • diesel08, marţi, 18.01.2011 21:36
    Hulkenberg

    Hulkenberg ar fi meritat o echipa cu un monopost performant. Este unul din cei mai talentati din generatia sa.Se pare ca lui Weber nu i se mai deschid usile ca inainte.