Noul McLaren a debutat la Jerez

Publicat miercuri, 09.01.2008 13:23 de Daniel Popescu

Pedro de la Rosa a pilotat pentru prima oara noul monopost McLaren Mercedes MP4-23, in cadrul unui test privat sustinut pe circuitul de la Jerez in aceasta dimineata.

Spaniolul a iesit din garaj la scurt timp dupa ora locala 09:00 pentru a completa primul tur de instalare din cadrul celor trei zile de teste. Masina include elementul tip 'pod' al aripii fata utilizat in unele curse din sezonul trecut.

Noul pilot al echipei McLaren, Heikki Kovalainen, va testa al doilea monopost in cursul zilei de astazi. Lewis Hamilton se va alatura coechipierului sau in zilele de joi si vineri, echipa urmand sa participe si la testele libere de saptamana viitoare de pe acelasi circuit.